Bilanțul deceselor provocate de COVID-19 în întreaga lume a depășit pragul de 5 milioane de morți

Data publicării:
Texas Hospitals Cope With State's Surge In Coronavirus Cases
Imagine dintr-un spital din SUA. Foto: Getty Images

Numărul global al deceselor asociate COVID-19 a depăşit luni 5 milioane de morţi, SUA, Brazilia şi India fiind ţările cele mai afectate, potrivit unui bilanţ independent realizat de Universitatea Johns Hopkins, relatează EFE.

Statele Unite sunt ţara cu cel mai mare număr de decese, cu peste 745.800 de morţi, urmată de Brazilia cu peste 607.800 şi de India cu peste 458.000 de morţi, conform datelor publicate de centrul universitar american.

În ultimele luni, numărul cazurilor a crescut din nou în SUA din cauza variantei Delta, deosebit de contagioasă, în condiţiile în care ritmul vaccinărilor a încetinit.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a atras atenţia cu privire la creşterea disparităţii accesului la vaccinuri, fiind considerat unul dintre principalele neajunsuri pentru a controla pandemia, informează Agerpres.

Dintre cele peste 6 miliarde de doze administrate la nivel global, peste 80% au fost administrate în ţările cu venituri mari şi medii, reprezentând în ansamblu mai puţin de jumătate din populaţia mondială, potrivit OMS.

Până astăzi, 1 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.655.024 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, un număr de 48.073 de persoane diagnosticate în țara noastră cu infecție cu SARS – CoV – 2 au murit.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, moment de divă în balconul hotelului de la Paris. A făcut furori în ținute super decoltate...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Parlamentul, aviz pozitiv pentru creșterea unor pensii. Trebuie depusă o simplă cerere să iei banii
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Ruptură definitivă în familia lui Brad Pitt. Cel mai nou gest al copiilor săi readuce în prim-plan tensiunile...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...