Capcane online pentru chiriași. Ce au pățit două tinere din Capitală

Data publicării:
blocuri 2

Atenţie dacă vă căutaţi un apartament cu chirie, verificaţi de două ori anunţurile pe care le găsiţi pe internet. Unele dintre ele pot fi adevărate capcane, care vă pot lăsa şi fără bani, şi fără locuinţa găsită. Specialiştii în domeniu vă sfătuiesc să verificaţi întotdeauna avizierul blocului pentru a descoperi eventuale restanţe, dar şi să cereţi proprietarului situaţia plăţilor la utilităţi.

Apartamentul de vis pentru care aţi economisit bani de chirie se poate transforma foarte uşor într-un coşmar. Este şi cazul unor tinere din Capitală care au avut parte de o experienţă nu doar neplăcută, ci şi păguboasă.

Păgubită: Am urcat în apartament. Am semnat contractul. I-am dat 480 de euro. Domnul ne-a spus la un moment dat că are o problemă la apă pentru că s-a spart o ţeavă. El nu m-a mai sunat să-mi spună ce a făcut. Am aflat de la administratoră şi vecini că este debranşat de la apă. Când l-am sunat să-mi cer banii înapoi mi-a spus că nu se poate, că el nu are de unde să îmi dea acum. Am hotărât să ne vedem a doua zi, să-mi dea banii. Bineînţeles că nu a venit.

Pe site-ul de anunţuri, proprietarul nici nu menţionează o astfel de problemă. Din contră, apartamentul este descris drept unul modern, renovat şi fără nicio defecţiune. Administratorul blocului şi vecinii îl contrazic.

Administratorul blocului: Are aproape 7.000 de lei. El le-a minţit că de fapt stau la 64. Ele, de fapt, stau la 61 şi nu la 64. Fetele când au venit în bloc, evident, s-au uitat la panou. Şi au văzut că 61 au datorii. Şi el şi-a dat seama că s-ar putea fetele să întrebe de ce aşa mare datorie şi ca să scape cumva basma curată, a spus simplu, 64. Efectiv că nu stă nimeni acolo.

-Tot din locatari spune că le-ar fi luat banii că tot aşa au găsit pe net şi că le-ar fi luat banii şi bine mersi. Când a trebuit să recupereze, n-a mai recunoscut.

-Noi am fost de acord, comitetul, ca să-i tăiem apa numai să-l facem ca să plătească datoria. Păi e sumă imensă. Noi ce facem?

Specialiştii în domeniu spun că sunt câteva reguli de aur pe care trebuie să le respectăm atunci când căutăm să stăm în chirie.

Vlad Vlăsceanu, specialist imobiliar: Trebuie verificat dacă cel care închiriază este şi proprietarul sau are dreptul de a închiria locuinţa respectivă. Întreţinerea este afişată în avizierul blocului. Trebuie să ştii în ce apartament, ce număr are, doreşti să te muţi cu chirie. Este foarte bine să se solicite celui care închiriază facturi ale utilităţilor.

Reporterii Digi24 l-au contactat pe proprietarul apartamentului, însă acesta nu a vrut să facă niciun comentariu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Volodimir Zelenski. Preşedintele Ucrainei şi soţia, vizită importantă la Bucureşti pentru...
Digi FM
A vrut chipul perfect și a ajuns să nu mai vadă. Intervenția estetică care era cât pe ce să-l lase orb pe un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mihai Trăistariu, comentarii după prima semifinală Eurovision: "Prea mult cântat despre draci, vârcolaci. Nu...
Film Now
Moment unic la Cannes 2026. Peter Jackson, premiat cu Palme d'Or onorific. Reuniune emoționantă pe scenă cu...
Adevarul
Val de automedicație cu antiparazitare după o apariție online a actorului Mel Gibson. Oncologii: „Nu există...
Newsweek
Pensionar cu 5.500 lei pensie i s-a reținut 480 lei. Alți 2.000.000 pensionari au pierdut sute de lei. De ce?
Digi FM
Demi Moore, declarații surprinzătoare despre inteligența artificială: "Nu avem de ce să ne temem"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce efecte are cafeaua asupra intestinului și creierului. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor
Digi Animal World
Patru greșeli frecvente când călătorești cu animalul de companie. Una dintre ele te poate costa o amendă...
Film Now
Răsturnare de situație între Nicole Kidman și Tom Cruise, la 25 de ani de la divorț. Un apropiat a spus ce se...
UTV
Cabral și Andreea Ibacka sunt în centrul zvonurilor despre divorț. Fanii au observat că nu mai poartă...