Cât de periculoasă poate fi "Flurona", infectarea simultană cu COVID-19 și gripă și ce complicații ar putea aduce

Data actualizării: Data publicării:
flurona-getty
A apărut „Flurona”, infectarea simultană cu COVID-19 și gripă FOTO: Getty Images

Primul caz de "Flurona", infectarea simultană cu COVID-19 și gripă, a atras atenția deoarece este primul foarte bine documentat, iar astfel de situații vor apărea cu toate complicațiile pe care le implică, a atras atenția la Digi24 dr. Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase "Victor Babeș" din Capitală.

Primul caz din lume de "Flurona" a fost raportat oficial în Israel. Este vorba despre o femeie nevaccinată, care a născut recent.

Deşi acesta a fost primul caz documentat al unei persoane infectate simultan cu ambele virusuri, experţii în sănătate cred că există şi altele care nu au fost diagnosticate.

"Există posibilitatea să apară infecții concomitente, acest caz a atras atenția pentru că este primul caz foarte bine documentat. Având în vedere că ne aflăm în sezon de gripă sezonieră există posibilitatea să apară și astfel de cazuri concomitent cu Covid.

Nu ar fi ceva ieșit din comun să apară infecții concomitente, asta înseamnă o gazdă cu imunitatea deficitară.

Pot apărea oricare dintre complicațiile acestor boli", a declarat Simin Florescu.

Medicul a subliniat însă că ar trebui să fie mai puține cazuri de co-infecții pentru că avem vaccinuri pentru ambele. Ea a remarcat însă că vaccinarea este redusă, iar asta va duce la o explozie a cazurilor de infectare cu Covid și apariția de cazuri de infectare concomitentă Covid-gripă.

"Pentru gripă, vaccinarea e în uz de foarte mulți ani, nu ar trebui să se oprească în anii pandemici. Este recomandată vaccinarea pentru ambele tipuri de infecții,  ambele sunt infecții respiratorii", a afirmat medicul.

În ceea ce privește evoluția pandemiei în următoarele săptămâni, medicul a spus că va fi "o creștere foarte evidentă și accelerată" a numărului de îmbolnăviri, mai ales după această perioadă de petreceri.

"Ne așteptăm că în două săptămâni să explodeze numărul de cazuri și spitalele să fie arhipline, mai ales că vaccinarea este redusă. Ne așteptăm la lucruri neplăcute în două-trei săptămâni.

Suntem pregătiți, dar nu e plăcut știind că avem posibilitatea vaccinării și nu profităm de ea.

În perioada de sărbători nu s-au respectat măsurile preventive legate de distanțare, purtarea măștii, condițiile de igienă.

Vaccinarea previne formele grave ale bolii, iar certificatul verde ar fi un instrument util, din punct de vedere al reducerii transmiterii și al impulsionării vaccinării, iar asta e foarte important", a spus Simin Florescu.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...