Căutările marinarului de pe fregata „Regele Ferdinand”, dispărut în Marea Mediterană, s-au încheiat. Bărbatul nu a fost găsit

Data publicării:
Fregata Regele Ferdinand - wikipedia

Operaţiunile de căutare a marinarului de pe Fregata „Regele Ferdinand”, aflată în misiune în Marea Mediterană, au fost încheiate după patru zile de la dispariţie, fără ca acesta să fie găsit, a informat, joi, Statul Major al Forţelor Navale, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, miercuri seară, în jurul orei 20,30, au fost încheiate operaţiunile de căutare a maistrului militar clasa a II-a Viorel Culea, dispărut de la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, la data de 1 iunie, în Marea Mediterană. Decizia a fost luată în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind căutarea şi salvarea pe mare.

Acţiunile de căutare au fost efectuate neîntrerupt, inclusiv cu elicopterul ambarcat IAR 330 Puma Naval, fregatei alăturându-se, în acest demers, şi capabilităţi maritime şi aeriene din şapte state aliate sau partenere - Franţa, Germania, Grecia, Italia, Libia, Luxemburg şi Turcia.

„În ultimele două zile de căutări (3-4 iunie), au fost angrenate trei nave, trei elicoptere, două aeronave şi o dronă aeriană. În plus, structurile responsabile cu salvarea vieţii omeneşti pe mare din Grecia, Italia şi Libia au desfăşurat, în acelaşi scop, misiuni specifice în zonele de responsabilitate. Din păcate, în ciuda tuturor acestor acţiuni coordonate, desfăşurate, timp de patru zile, într-o zonă extinsă celei în care s-a constatat dispariţia, marinarul nu a putut fi găsit”, reiese din comunicatul transmis de Forţele Navale Române.

Conducerea Statului Major al Forţelor Navale a anunţat familia militarului în privinţa încheierii acţiunilor de căutare pe mare. În această perioadă, familiei militarului dispărut i se asigură, la solicitare, sprijin psihologic.

Citește și Iubita marinarului român dispărut de pe fregata „Regele Ferdinand” face acuzații grave: A fost hărțuit și umilit de colegi

Maistrul militar clasa a II-a Viorel Culea, specialist electromecanic, a fost văzut pentru ultima dată la bordul navei în dimineaţa zilei de 1 iunie, în jurul orei 4,30. Imediat după constatarea absenţei militarului, conform standardelor, comandantul fregatei „Regele Ferdinand” a dispus de urgenţă măsuri de căutare, atât la bordul navei, cât şi pe mare, prin forţe proprii, inclusiv cu elicopterul IAR 330 Puma Naval ambarcat.

 În conformitate cu normele în vigoare, a fost sesizat Parchetul Militar, iar comandantul fregatei a numit o comisie de cercetare a circumstanţelor producerii acestui eveniment.

Fregata „Regele Ferdinand” a plecat pe 5 mai, din portul militar Constanţa, pentru a participa, pentru o perioadă de aproximativ 40 de zile, la Operaţia EUNAVFOR MED IRINI, desfăşurată sub egida Uniunii Europene, în Marea Mediterană. 

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998