Ce este ECMO, tehnica medicală care a salvat mii de vieți. De ce nu poate fi folosită acum în cazul lui Mircea Lucescu

Data actualizării: Data publicării:
Mircea Lucescu
Foto: Profimedia

În momentul de față, Mircea Lucescu se află în comă indusă și nu este conștient. În cursul zilei de astăzi situația lui Mircea Lucescu a fost reevaluată de către specialiști, care au luat în considerare ECMO (Oxigenare prin membrană extracorporală), o tehnică medicală avansată. În acest moment, însă, starea lui Lucescu nu permite folosirea acestei intervenții, scrie Digi Sport.

ACTUALIZARE 16.46 Rezultatele investigației de marți au arătat că, cel puțin în acest moment, procedeul ECMO nu reprezintă o soluție pentru fostul selecționer al României, potrivit Digi Sport.

Așadar, nu se mai pune problema efectuării acestei intervenții, însă, în cazul în care evoluția stării de sănătate a lui Mircea Lucescu oferă semne pozitive, această idee se poate lua din nou în calcul.

Ultimele noutăți de la SUUB

ACTUALIZARE 15.57 Revenind la informarea publică asupra stării lui Mircea Lucescu, Spitalul Universitar de Urgență București face urmatoarele precizari: Pacientul a fost supus astăzi unei investigații CT complexe, iar ⁠medicii care îngrijesc pacientul au analizat în detaliu situația, informând familia. La examinarea CT s-au evidențiat multiple semne de accidente vasculare ischemice cerebrale și focare de trombembolism pulmonar.

SUUB mai precizează că pacientul va ramane sub supravegherea stricta a echipei pluridisciplinare.

Ce spune ministrul Sănătății

Aflat la Timișoara, ministrul Sănătății a făcut declarații pe tema sănătății lui Mircea Lucescu. „Tot ce vă pot comunica este că în momentul de față este îngrijit la terapie intensivă. Prognosticul este rezervat și nu aș vrea să speculăm o evoluție într-un fel sau altul. Din punct de vedere medical este într-o stare critică, îngrijit la terapie intensivă”, a spus ministrul.

Ce este ECMO

Prin folosirea ECMO, acest procedeu preia temporar rolul inimii, cât timp sângele este scos din organism și apoi trecut printr-un aparat care oxigenează, apoi reintrodus în corp.

Este o metodă folosită pentru persoanele aflate la Terapie Intensivă, atunci când situația este una critică. Este important de menționat că ECMO nu tratează boala propriu-zisă, ci doar ajută organismul să se refacă.

Există două tipuri principale de asistență ECMO, în funcție de organul care necesită susținere:

ECMO Veno-Venos (VV): Susține doar plămânii. Sângele este extras dintr-o venă și returnat tot într-o venă. Este folosit atunci când inima pacientului funcționează bine, dar plămânii sunt grav afectați.

ECMO Veno-Arterial (VA): Susține atât inima, cât și plămânii. Sângele este extras dintr-o venă și returnat într-o arteră. Astfel, aparatul preia și efortul de pompare a sângelui prin corp, fiind folosit în insuficiențe cardiace severe sau stop cardiac.

ECMO a fost folosită în special în perioada pandemiei, atunci când plămânii persoanelor cu COVID-19 au fost extrem de afectați. La nivel global, mii de pacienți au fost tratați astfel în acea perioadă.

Potrivit rapoartelor, rata de supraviețuire a fost de aproximativ 40–60%. Rezultatele au fost mai bune în rândul pacienților mai tineri și acolo unde ECMO a început la timp.

Deoarece este o procedură invazivă și extrem de complexă, ECMO implică riscuri majore.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană în care un pensionar se poate descurca cu aproximativ 1.000 de euro pe lună. Are mare, ierni...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Un tronson din Autostrada Transilvania s-ar putea deschide în noiembrie, după 22 de ani de la începerea...
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
A renunțat la cariera în drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...