Ce înțelege statul prin „terase izolate termic”. De luni vor fi închise și ele, dar unii patroni au găsit deja soluții

Data actualizării: Data publicării:
terasa izolata termic
Noi restricții în pandemie. Și „terasele izolate termic” vor trebui să se închidă Foto: captură video

De luni și terasele izolate termic vor fi închise, anunță oficialii. Autoritățile au clarificat și ce înțelege statul prin cuvântul „terasă”. Definiția figurează în ordinul care impune carantina parțială în România. Dar unii dintre patroni au găsit deja soluția ca să nu intre sub incidența restricțiilor. 

„Unele terase, chiar dacă sunt în afara spațiului închis al unui restaurant, au devenit și ele închise. S-a pus sticlă, diferite tipuri de pereți pentru a păstra căldura. Dar ele devin spații închise. Se aplică regula spațiilor închise din restaurante, care rămane valabilă”, anunța în urmă cu câteva zile secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Vestea că terasele acoperite, izolate termic, vor fi închise și ele de luni a stârnit furie în rândul reprezentanților din domeniu. Spun că sunt multe alte locuri în care pericolul de infectare este infinit mai mare.

„La fiecare avem dezinfectant, hârtie pentru mese, pentru fiecare în parte, dezinfectant acolo pentru mâini, pentru clienți, un alt dezinfectant, aici. Acum avem două mese în tot restaurantul, distanțarea este respectată. Nu știu dacă la fel este respectată și dimineata în metrou sau în autobuz”, explică angajatul unui restaurant.

Patronii au și găsit soluția ca să rămână cu localurile deschise.

„Dacă ne uităm la definiția de caz, un spațiu închis este cel care are un acoperiș și două laturi, indiferent dacă sunt permanente sau temporare! Iar noi avem aici una din laturi, care este trasă, la fel și aici avem, avem acoperișul și cealaltă latură, acolo. Automat va trebui să renunțăm la această latură și iminent și la cealaltă pentru a nu fi considerat spațiu închis”, explică patronul unei astfel de terase.

La pierderile cauzate de lipsa clienților și a vânzărilor se vor adăuga și cele cu investițiile recente.

Cristian Popa, jurnalist Digi24: „Pregătirile pentru sezonul rece sunt investiții pe care patronii de terase le-au făcut în ultima perioadă, dar care se vor duce pe apa sâmbetei după ultimele reglementări. De exemplu, o astfel de structură (o „minge” acoperită cu plastic transparent), evaluată undeva la 2 mii de euro, despre care patronii teraselor spuneau că ar fi putut să le garanteze prezența pe piață, inclusiv după impunerea restricțiilor, va fi considerată și aceasta un spațiu închis și cel mai probabil și această terasă va fi de luni închisă”.

„Din păcate nu este o veste bună pentru nimeni, chiar aseară am iesit la o terasă și cred că o sa fie o perioadă foarte grea din punctul ăsta de vedere. O să stăm iar mai mult în casă, dar e și o parte bună, putem sa ne ocupăm mai mult de noi și să ne gândim cât de important este să fim sănătoși acasă”, spune o clientă.

Polițiștii pregătesc amenzi cuprinse între 3.000 și 15.000 de lei pentru cei care nu se conformează restricțiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Ciprian Ciucu? Terenurile, apartamentele și economiile declarate de primarul Capitalei
Digi FM
Viorica Dăncilă rupe tăcerea despre perioada în care a fost premier: „Am fost trădată de cei din casă. Mi-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani câștigă Mihai Trăistariu din apartamentele de la mare. Artistul estimează un profit frumos în vara...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Macaulay Culkin rupe tăcerea despre cea mai importantă persoană pentru el: „Viața mea s-a schimbat pentru...
Adevarul
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte primele...
Newsweek
Un nou ajutor la pensie pentru 4.600.000 pensionari, votat de Senat. Ce e obligată Casa de Pensii să facă?
Digi FM
Sfârșit tragic pentru o femeie de 37 de ani, aflată în vacanță în Grecia. A murit într-un accident rutier cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Copiii îi întorc spatele, dar Brad Pitt își găsește liniștea în brațele unei femei cu 29 de ani mai tânără...
UTV
Andreea Bănică a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Artista și-a schimbat look-ul