Sari la conținut

100 de ani de educație în România. Cum era școala în comunism

Anul 1945 a însemnat declinul educației. Momentul în care am trecut de la învățământul „burghezo-moșieresc” la cel „sovietizat”, în care se naște „omul nou”, idealul regimului comunist. În cadrul proiectului Digi24 „100 de ani de educație în România” vorbim azi despre șoimii patriei şi pionieri. Adică despre un învățământ bazat pe frică și reguli stricte, dar cu o direcție, cu o viziune, dacă ar fi să comparăm situația de atunci cu cea de astăzi - așa putem caracteriza școala în perioada regimului comunist. 

Citiți și: 

Spiru Haret, un ministru legendar. Reformele gândite de el au dublat numărul ştiutorilor de carte

 Cum se făcea școală în urmă cu 100 de ani

Cum era să fii elev în perioada interbelică

„Hăinuțele noastre erau cumpărate pe puncte...Pachețelul cu mâncare pe care îl aveam la școală era mai sărac decât ar trebui...”, își aduce aminte actrița Alexandrina Halic.

„Nu o să va vină să credeți, dar au fost foarte mulți copii ajunși la vârstă școlarizării și pentru că tatăl fusese funcționar în regimul din timpul dictaturii antonesciene, oamenii aceștia nu au avut acces la școală”, spune Georgeta Filitti, istoric.

1948 este anul în care au fost ,,decapitate” toate reformele educaționale „burghezo-moșiereșți”. După ce regimul comunist s-a instalat la putere, în România a început o adevărată vânătoare a profesorilor și a intelectualilor care criticau modelul sovietic impus în educație. Întreg sistemul de învățământ se află sub controlul direct al Partidului Comunist Român. Omul nou era obiectivul lui central.

„Școala de stat se organiza acum de la o zi la alta. Deodată, trebuia să ai limba rusă!”, spune Georgeta Filitti, istoric.

„Învățământul comunist era unul foarte ideologizat și care a pus din ce în ce mai mult accentul pe memorizare”, explică Theodor Paleologu, profesor.

„Pe peretele clasei, în locul portretului regelui, în locul crucii, în locul rugăciunii pe care am mai apucat-o...au apărut portretele lui Stalin, ale conducătorilor politici români și a început ceva. A început o comunicare într-un singur sens. Am început să îi scriem lui Stalin. Iubite Stalin! Și să îi spunem ce fapte grozave am făcut. Că am luat 10 la matematică sau că am curățat curtea școlii de cărămizile de nu știu unde...”, povestește istoricul Georgeta Filitti.

În plin proces de rusificare, americanii erau priviți drept cei mai mari dușmani ai românilor. Și lucrul acesta era inoculat elevilor încă din clasele primare.

„Eram în primele clase de școală, să nu cumva să ridicăm vreun obiect pe care îl găsim pe jos... Pentru că americanii și aliații lor aruncă pixuri și alte obiecte pe care dacă le ridicăm vor exploda...Mistificări incredibile, incredibile...”, își aduce aminte actrița Alexandrina Halic.

Valorile, elitele țării au ajuns în închisori. În perioada 1948-1950 mii de educatori și profesori au fost arestați și exterminați prin bătaie, frig și foame în penitenciare. În locul lor au fost aduse cadre didactice necalificate, care trebuiau să facă un singur lucru: să asculte de ordinele venite de la Partid.

„Prin anii 50 s-a schimbat ortografia. A dispărut â din a și a dispărut și apostroful. A trebuit să facem și ore... De asta spun că am avut dascăli buni. Am avut o profesoară de limba română care a făcut ore suplimentare multă vreme, până am dobândit ușurință de a scrie cum se cerea, cu î din I. Și râdeam că scriem Romînia și Topîrceanu”, spune Alexandrina Halic.

Istoria roșie sau ,,adevărată istorie”, cum le plăcea comuniștilor să spună, avea un rol important în educarea viitorilor adulți. Toți cei care luptau împotriva regimului comunist erau considerați trădători de neam și țară. Și elevii trebuiau să învețe bine asta.

„Era o perioada de vânătoare. Știu că aflasem. Ei se temeau să ne spună că undeva, în Banat, existau partizani. Dar nu ne spuneau ce e cu partizanii ăștia. Noi am aflat că s-au retras în munți, că luptau acolo și nouă, copiilor, ne era teamă de ei. Pentru că se inoculase de afară teamă că sunt niște bandiți care vor veni să ne omoare. Mult mai târziu am aflat care e adevărul, mult mai târziu”, spune Alexandrina Halic.

„Am apucat mai târziu, la liceu, și istoria lui Roller. Din care am învățat că românii sunt slavi, nu latini. Profesorul de istorie ne citea din niște caiete, fusese instruit în altă parte să ne predea o altfel de istorie despre care mult mai târziu am aflat că și aceea era mistificată”, adaugă actrița.

În timp ce la școală elevii erau modelați după regulile impuse de partidul unic, acasă asistau la momente pe care cu greu reușeau să le înțeleagă.

„Îmi aduc aminte că m-au șocat niște lucruri. Nu mai aveam voie să cântăm Trăiască Regele. Știu că acasă aveam un ceas frumos, cu un tambur cu zimți...care cânta... Ai mei l-au stricat, că nu cumva să se audă că îl cântăm”, povestește Alexandrina Halic.

„A început, dacă vreți, acea gândire dublă. Acasă erau foarte atenți părinții să nu discute lucruri pe care tu, când eșți mic, nu ai acest obicei de a-ți ține gura. Nici nu ai aflat bine ceva și devii goarnă”, spune Georgeta Filitti.

„Școala comunistă era atât de mincinoasă, încât eu aveam acasă parte de contra-educație”, își amintește Theodor Paleologu.

„Și se ascultă și Europa Liberă, tot așa... dar eram instruiți să nu cumva să spunem în afară că se întâmplă lucrurile astea... Astea erau vremurile”, punctează Alexandrina Halic.

Șoimii patriei și pionierii aveau obligația să participe la adunările partidului, erau duși în mod organizat, cu turma.

„Foarte repede după 1945 au apărut aceste mitinguri nesfârșite, aceste manifestații de stradă, cu diverse prilejuri de sărbători politice și desigur, în fruntea manifestațiilor erau pionerii. Asta însemna că erai la 6 dimineață la școală și stăteai uneori până la 2”, spune Georgeta Filitti.

Profesorii cu experiență au fost înlocuiți, iar materiile au fost profund schimbate. Filosofia și sociologia aproape că au fost interzise. În locul acestor discipline au apărut cele care aveau un singur scop: propagarea doctrinei comuniste.

„Liceele nu au mai purtat numele vechi. Era liceul Ghe Lazăr. Acum era liceul 2-10-13”, spune Georgea Filitti.

Cele mai multe universități au devenit simple institute tehnice, iar absolvenții, indiferent de specializare, erau nevoiți să treacă mai întâi peste un examen susținut în fața reprezentanților Partidului Comunist.

„Făceai o facultate, indiferent de specialitate... erai dator să faci învățământ politic. Socialism științific. Și la examenul de licență, primul examen asta era. Cădeai la el, nu mai ajungeai nici inginer, nici dascăl, nichi hingher, nici orice meserie ai fi avut”, spune Georgeta Filitti.

După absolvirea studiilor, tinerii erau obligați să își arate devotamentul față de Partidul Comunist.

„În 72 am avut șocul să trăiesc un pas înapoi, în care se vorbea de gazeta de perete, în care am avut cursuri de educație politică. Citeam editorialul din Scânteia, obligatoriu. Eram actori și ne adunam dimineață să citim din Scânteia, editorialul”, își aduce aminte Alexandrina Halic.

Efectele sistemului educațional din perioadele Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu s-au făcut resimțite și după anul 1989. Unele dintre ele există și astăzi, în 2018, la aproape 30 de ani distanță.

„Mă și întreb cum am rămas sănătoși la minte, după tot ce am trăit, repet, din 45 până acum. Pentru că nici acum lucrurile nu sunt așezate așa cum ar trebui!”, consideră Alexandrina Halic.