Sari la conținut

Cum se făcea școală în urmă cu 100 de ani

De 28 de ani, şcoala românească se află într-o continuă schimbare. În rău. Am avut, altfel spus, 25 de miniştri şi cel puțin 25 de reforme. Puţină lume ştie însă cine a făcut prima şi adevărata Reformă a Învăţământului. Se întâmpla la sfârșit de secol XIX, când 60 la sută dintre români erau analfabeţi. 

Suntem la Școala Nr.24 din București, una dintre cele mai vechi din țară. „Avem cataloage foarte multe din anii 1895-1896”, spune Claudia Matache, directoarea școlii. La Școala nr.24 au învățat elevi care acum lucrează la NASA, Google sau Universitatea Louis Pasteur din Strasbourg. Sportivii Larisa Iordache și Florin Segărceanu se numără și ei printre foștii elevi ai acestei școli.

Dar Școala Nr. 24 din București a fost înființată în anul 1882 și se numea atunci „Școala primară de băieți, nr 5 de galben”.

La început de secol XX se puneau bazele învățământului modern, iar educația era o prioritate. 

În 1864, Alexandru Ioan Cuza aproba prima Lege a Instrucțiunii Publice. În 1866 apare primul Regulament de ordine și disciplină pentru licee și gimnazii.

Oamenii de cultură, sprijiniți de politicieni, se implicau în școlarizarea tuturor copiilor. La sfârșitul secolului al XIX-lea, trei din patru români de la sate nu știau să scrie și să citească.

„Eu cred că primele generații de elevi nu aveau ce avem în zilele de astăzi și învățau mai greu”, spune cu sinceritate un elev al zilelor noastre de la Școala nr. 24.

„Erau evaluați cu foarte mare grijă, dar aș zice că și cu foarte mare bunătate. Pentru că este o relație relaxată între profesor și acești elevi. Se ține cont de spiritul lor iscoditor, curiozitatea lor, sănătatea lor”, explică Georgeta Filitti, istoric.

„În timpul lui Alexandru Ioan Cuza, Legea Instrucțiunii este una dintre cele mai moderne legi pe educație din Europa”, explică Elena Mușat, de la Arhivele Naționale ale României.

Profesorul Spiru Haret a fost cel care a revoluționat sistemul de educație, la sfârșitul secolului al XIX-lea. A prelungit durata învățământului secundar, de la 7 la 8 ani, și l-a împărțit în două cicluri: inferior, adică gimnaziu, și superior, echivalentul liceului de astăzi. Totodată, ministrul Instrucțiunii Publice de atunci a sprijinit dezvoltarea învățământului în mediul rural. A susținut educația fizică în școli și a înființat cantinele și internatele.

Statul a găsit bani să clădească 1.000 de școli. În primul rând în mediul sătesc”, subliniază Georgeta Filitti, istoric.

Spiru Haret își dorea că elevii să învețe logic, fără să memoreze informațiile. „Peste tot se impune a se face aplicaţii şi a se dezbrăca învăţământul cât mai mult posibil de caracterul abstract şi pur teoretic”, sublinia ministrul educației de la sfârșitul secolului al-XIX-lea.

„Se înființează mai multe școli normale. Se pune accent în primul rând pe formarea învățătorilor”, menționează Elena Mușat, de la Arhivele Naționale ale României.

La Școala nr. 24 din București se mai păstrează câteva cataloage și fotografii din vremea lui Spiru Haret, pe când unitatea de învățământ era doar pentru băieți. Mai târziu, a devenit Școala de fete „Natalia Penozzi”. Astăzi, elevii își imaginează cum se învăța în urmă cu un secol:

„Eu cred că această școală era făcută din lemn și copiii erau foarte ascultători”, spune o elevă.

„Foarte mică și simplă. Mai mult ca sigur nu avea două etaje. Era făcută din pietre, probabil”, opinează o a doua.

„Eu cred că școala era mult mai neevoluată, deoarece nu existau atâtea calculatoare sau videoproiectoare pe care copiii le puteau folosi pentru a învață”, conchide a treia elevă.

„Mijloacele clasice, tablă și cretă, nu mai sunt suficiente în ziua de azi. Ca să poți capta atenția elevului, să simtă că ești alături de el și că poate comunica cu tine că profesor, clar trebuie să fii upgradat la mijloacele tehnologice din ziua de azi și să le introduci în procesul de învățare”, confirmă profesorul Claudia Matache.

„Totuși cred că era mai frumos pentru ei la școală, deoarece nu existau telefoane și ei se jucau, nu ca noi, care stăm toată ziua închiși în casă, pe telefoane”, recunoaște un elev.

„Mi-aș dori să aflu ce învățau la școală”, mărturisește un altul.

„Învățau ceea ce învățăm și noi, dar nu era atât de explicit cum este în ziua de astăzi, pentru că tehnologia a evoluat și acum noi învățăm lucruri îndeaproape”, crede o elevă.

Fie că vorbim de secolul al XIX-lea, marcat de reformele lui Cuza și Spiru Haret, de secolul al XX-lea, în care și-a pus amprenta regimul comunist, sau de secolul al XXI-lea, când predarea se face cu ajutorul tehnologiei, profesorul a fost mereu în centrul atenției.

„Eu cred că cea mai bună calitate a unui profesor ar fi aceea să aibă o conexiune cu elevii și să nu vină la școală doar ca să spună ceea ce trebuie să predea și să vorbească frumos cu elevii, ca să înțeleagă cât mai bine”, spune un elev.

„Personal mi-am dorit de mic copil să devin profesor, deci trebuie să îți dorești foarte mult lucrul acesta și îți pară că altă meserie nu ai putea să faci. Să îți placă mult copiii și să vii chiar și peste ani cu plăcere la școală”, mărturisește prof. Claudia Matache.

În anul 1899, procentajul „știutorilor de carte” era de 22% . După 13 ani, datorită ideilor lui Spiru Haret, 40% din populația țării putea să scrie și să citească. În zilele noastre, reformele celor peste 20 de miniștri ai educației din ultimii 27 de ani nu numai că nu rezolvă probleme, ba chiar le agravează: 42% dintre elevi sunt analfabeți funcțional. Adică scriu, citesc, dar nu înțeleg ceea ce citesc și nu corelează informații. În plus, pică teste simple de logică.