Reforma în educație, pregătită și uitată în sertare. Expert: „Domnule prim-ministru, semnați! Faceți acest cadou copiilor de 1 iunie!”

Data publicării:
Marian Staș, expert în educație
Marian Staș, expert în educație Foto: captură TV

România e la un pas să piardă reforma pe care o aşteaptă de 30 de ani în educaţie. Un proiect care prevede implementarea unei noi programe școlare s-a blocat în sertarul ministrului. Monica Anisie ceruse la începutul anului şcolar reformarea programei învechite, care îi plictiseşte de multe ori pe elevi. Experţii s-au conformat şi au venit cu un draft, însă deocamdată documentul nu a ajuns spre aprobare pe masa Guvernului.

Ce presupune proiectul: materii mai puține și la alegere

Mult așteptata revoluție din educație ar fi simplificat programul elevilor și i-ar fi canalizat pe ceea ce ar fi vrut să urmeze în viață: din cele 15 materii pe care le are, în medie, un elev de gimnaziu, ar putea rămâne doar 8 domenii mari.

În clasa a V-a și a VI-a elevii ar trebui să aprofundeze șase arii ale învățării obligatorii și două la alegerea elevului.

Iar în prag de examen al maturității, tinerii care ar urma să termine liceul ar putea alege cinci materii după preferințe și să rămână cu trei din trunchiul comun.

„De pildă, noi suntem colegi la limba și literatura română, de trunchi comun. Suntem colegi la educație fizică și sport, dar nu mai suntem colegi la fizică și chimie. Dvs. faceți fizică pentru că vă place fizica, eu fac chimie pentru că mă pricep și ne luăm nota sau media pe științe. Nici nu vor face copiii numai ce le spune sistemul, dar nici nu vor fi de capul lor, alegându-și toate cele opt arii de învățare. Însă aspectul cel mai important e curajul, înțelepciunea, forța de a decide și de a-și asuma consecințele deciziilor lor semestru de semestru”, explică Marian Staș, expert în educație și inițiatorul proiectului. 

Cei mai încântați de acest program-pilot sunt elevii, care au în sfârșit o speranță că nu vor mai învăța după o programă învechită.

Elev: Părinții au dat BAC-ul din aproape aceeași programă din care dau și eu

„Noi funcționăm după același cadru din 2003. Am vorbit cu părinții mei, ei au dat BAC-ul din aproape aceeași materie și programă din care dau și eu. Prin această pilotare, Ministerul Educației chiar putea să invoveze arhitectura curriculară. Acum nu se mai întâmplă acest lucru doar pentru că o hârtie a rămas blocată într-un minister”, spune Antonia Pup, președintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Proiectul şcolilor-pilot ar trebui aprobat în baza unei Hotărâri de Guvern. De 10 ani, niciun executiv nu şi-a asumat răspunderea. Directorii celor șapte școli în care ar trebui aplicat în premieră acest sistem, însă doar în clasele a V-a și a IX-a, speră că vor vedea Hotărârea publicată în Monitorul Oficial în acest an.

Profesor: Zilnic elevii îmi spun la ce-mi trebuie formula asta?

„Cred că este o oportunitate pentru școala noastră, pentru că e nevoie de o schimbare curriculară de multă vreme în învățământul românesc. În situația în care un curriculum este stabilit la nivelul școlii, părinții și elevii au posibilitatea să își aleagă ce au de studiat, în funcție de aptitudinile, de interesele lor”, spune Ștefania Duminică, director de școală gimnazială.

- În primul rând s-ar schimba metoda de predare. Să fie mai adaptată pentru copii și conținuturile să fie mai relevante pentru viitorul lor, arată și Viorel Dorobanțu, director de școală gimnazială.

- De câte ori copiii vin la dvs. și se plâng: domnule profesor, pe bune dacă îmi trebuie formula asta?

- Zilnic! Zilnic!

- Ce le spuneți?

- Că încercăm să rezolvăm și singura soluție de care am putut să ne agățăm a fost această pilotare, dar să sperăm că nu se va opri, totuși.

Părinții, încântați

Proiectul a fost primit cu brațele deschise și de către părinți.

„Susțin 100% proiectul. Toți reprezentanții pe care îi am la nivelul județului erau foarte mulțumiți. Proiectul este bine venit, pentru că dădea posibilitatea să ai un feed-back real, practic, nu mai vorbim doar de teorie, vorbim de practică efectiv în școlile care doreau să participe. Nu era o acțiune cu caracter obligatoriu, să obligăm părinții, elevii și școlile, ci doar acele școli care își dau seama că trebuie să schimbăm sistemul”, a declarat Iulian Cristache, președintele Asociaţiei Părinţilor din Bucureşti-Ilfov

Ce mai lipseşte?

Marian Staş - inițiatorul proiectului: „Mă uit în ochii premierului și spun: Domnule prim-ministru Ludovic Orban, semnați Hotărârea de Guvern! Publicați Hotărârea de Guvern pentru înființarea școlilor-pilot în Monitorul Oficial și faceți acest cadou copiilor la 1 iunie, de Ziua internațională a copilului!”

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri