Sindicatele din Educație: profesorii de la Evaluarea Națională au fost ținuți ostatici și umiliți pentru că platforma online s-a blocat

Data publicării:
valuarea-Nationala.-Foto-Getty-Images-scaled
Foto: Getty Images

Federaţiile sindicale din Educaţie reclamă că profesorii din comisiile de examen de la Evaluarea Naţională au fost „umiliţi” şi ţinuţi „ostatici” până la opt ore în şcoli pentru a încărca în sistemul informatic lucrările scanate ale elevilor la proba la Limba şi literatura română, desfăşurată luni, în condiţiile în care platforma se bloca. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au susţinut că platforma a funcţionat, dar nu în parametrii normali.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” condamnă, într-un comunicat de presă transmis luni, „haosul generalizat şi umilinţa” la care au fost supuşi colegii din comisiile de examen, cu ocazia desfăşurării probei scrise la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale.

„Incompetenţa crasă a celor care gestionează infrastructura digitală a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a dus la blocaje majore ale platformei destinate încărcării lucrărilor scanate. Din cauza acestui eşec al sistemului informatic, mii de cadre didactice au fost ţinute ostatice în unităţile de învăţământ până la 8 ore! Este absolut inadmisibil ca într-o eră a «digitalizării», profesorii să fie puşi în situaţia de a sta ore în şir în faţa unor ecrane, dând continuu «refresh» şi încercând cu disperare să urce lucrările elevilor, într-un mediu de stres şi epuizare fizică extremă”, scrie în comunicat.

Sindicaliştii adaugă că declaraţiile superficiale venite din partea reprezentanţilor ministerului, care tratează aceste blocaje drept simple „întreruperi”, demonstrează „o ruptură totală faţă de realitatea din şcoli şi o nepăsare revoltătoare”.

„Mai mult decât atât, atragem atenţia asupra unui abuz intolerabil: campania de pedepsire la care sunt supuşi profesorii evaluatori. Am primit numeroase sesizări din teritoriu conform cărora multe inspectorate şcolare judeţene (ISJ) au refuzat intenţionat şi abuziv înscrierea în comisiile de evaluare a acelor colegi care au ales să boicoteze simularea examenelor naţionale din primăvară. Faptul că Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi inspectoratele şcolare exclud şi marginalizează astăzi profesori cu experienţă, ghidându-se strict pe criterii de răzbunare şi vendete mărunte, este o practică ce subminează grav calitatea procesului de evaluare. Nu acceptăm ca dreptul la protest sau la a semnala nereguli evidente să fie sancţionat pe ascuns, refuzându-li-se colegilor dreptul de a participa la corectare! Profesorii din România nu sunt nici cobaii pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării să îşi testeze experimentele eşuate, nici «prizonierii» de serviciu în centrele de examen şi nici victimele orgoliilor unor conducători vremelnici!”, transmit cele două federaţii sindicale.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au afirmat că platforma a funcţionat, dar nu în parametrii normali.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Suma uriașă reținută drept CASS pensionarilor cu pensia între 4.000 și 5.000 lei. Cum ar putea recupera banii?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...