Vacanța din februarie nu va mai fi în același timp pentru toți elevii. Explicațiile ministrului Sorin Cîmpeanu

Data actualizării: Data publicării:
Sorin Cîmpeanu
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Foto: Captură TV Digi24

Vacanța din februarie nu va fi în același timp pentru toții elevii. Școlile trebuie să decidă în urma consultării cu părinţii, elevii şi profesorii în ce interval din februarie vor avea o săptămână de vacanță. Decizia trebuie luată până la 30 mai.

"E vorba de o descentralizare la nivelul fiecărui județ, care poate decide dacă intră în vacanță pe 3, 10, 17 februarie 2023.

Este o măsură care micșorează foarte mult presiunea pe locațiile turistice, rețeaua rutieră. Dorim să fie o uniformizare a acestei presiuni, astfel încât cât mai mulți copii să beneficieze de ceea ce își doresc, sporturi de iarnă, să nu mai fie presiuni asupra locurilor de cazare.

Decizia urmează să fie luată prin consultare cu părinții, cei implicați în educație, până la sfârșitul acestei luni, și anunțată, în așa fel încât să se știe din mai 2022 când va fi vacanță din februarie 2023.

Semnalele pe care le-am primit sunt bune. Când sunt înțelese argumentele, există un nivel de satisfacție important. Este foarte important să se cunoască structura calendarului anului școlar. La sfârșitul lunii mai va fi cunoscută și dată vacanței din februarie 2023", a declarat la Digi24 ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

În actualul an școlar nu a mai fost vacanță intersemestrială în februarie, trecerea de la un semestru la altul făcându-se direct, ceea ce a dus la nemulțumiri. Zeci de resorturi din zona de munte au cerut Ministerului Educației să fie reintroduse zilele libere din februarie pentru școlari. Reprezentanții din turism au spus că economia locală ar avea numai de câștigat. De partea lor au fost elevii, părinții și profesorii, care au susținut că e nevoie de o pauză între semestre. În lipsa vacanței din acest an, mulți dintre părinți și-au învoit copiii de la școală și i-au dus la munte.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică