Al doilea volum al trilogiei „Sanctus” se lansează la Gaudeamus, în prezenţa autorului Simon Toyne

Data publicării:
20121123 20cheia-34870

Târgul de carte Gaudeamus găzduieşte vineri o lansare mult aşteptată: continuarea best-sellerului internaţional Sanctus, semnat de Simon Toyne. Al doilea volum al trilogiei se intitulează Cheia, iar autorul speră să se bucure cel puţin de acelaşi succes ca primul, tradus în 27 de limbi şi publicat în 40 de ţări.

Simon Toyne s-a născut în 1969 la Cleethorpes, în Marea Britanie. A studiat literatură engleză şi teatru la Goldsmiths College din Londra, iar timp de douăzeci de ani a lucrat în televiziune - ca scenarist, regizor şi producător.

Tranziţia de la scenariu la carte s-a produs din cauză că, atunci când scrii pentru televiziune, textele sunt scurte şi cuprinzătoare, a povestit Simon Toyne la Digimatinal. „Când scrii pentru televiziune, textul este foarte scurt, scopul este altul. Aşa că întotdeauna mi-am dorit să scriu poveşti lungi, descriptive, să mă dezvolt ca scriitor.”

Din stilul de scriere pentru tv, autorul a păstrat foarte mult: „Am lucrat pentru televiziuni comerciale şi, aşa cum acolo încerci să convingi privitorul să nu schimbe postul din telecomandă, am scris romanul într-o manieră în care să conving cititorul să continue să dea paginile.”

Sanctus

Tema centrală a trilogieiSanctusse concentrează pe originile religiei şi pe descoperirea de sine, „pentru că personajul central, o femeie, pe măsură ce descoperă secretele originilor religiei, îşi descoperă propria identitate”. De ce o femeie ca personaj central? „Ca scriitor, încerci să-i faci viaţa grea eroului tău principal. Acest secret despre care vorbim, al originii religiei, este păstrat între zidurile unei mănăstiri de călugări, deci o mănăstire pentru bărbaţi, unde unei femei îi este mult mai greu să pătrundă”, explică Toyne.

În primul volum al trilogiei, Sanctus, predomină personajul feminin, în timp ce în Cheia, al doilea volum, predomină personajul masculin, mai spune autorul. Cea de-a treia carte, care tocmai a fost terminată şi urmează să intre la tipar, îi reuneşte pe cei doi pentru ca scopul final al poveştii să fie atins.

Acţiunea celui de-al doilea volum continuă ca secvenţă în timp imediat după ce se termină acţiunea primului volum. Personajul feminin se află într-un spital, şi-a pierdut memoria, şi tot ce ştie este că la uşa salonului său stau un poliţist şi un preot, care o păzesc. Îi este mult mai frică de preot decât de poliţist şi tot ce îşi doreşte este să scape din acea cameră de spital.

Lansarea romanului Cheia, continuarea bestsellerului internaţional Sanctus, are loc la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus 2012, la standul Editurii ALL, vineri, ora 18:00. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Despre autor

Simon Toyne a produs documentarul „100 Greatest Films”, difuzat în Marea Britanie pe Channel 4, şi i-a intervievat, printre alţii, pe Omar Shariff, Michael Caine, Peter Fonda şi Steven Spielberg. Programele de televiziune la care a lucrat au primit numeroase premii, de la BAFTA la „Best Makeover Show”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
110 km/h sau 130 km/h pe autostradă? Diferența reală de timp și consum la un drum de 500 km
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să...
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja