VIDEO. Alertă în București: Un pedofil este căutat de polițiști

George Costita Data actualizării: Data publicării:
pedofil crop

Alertă printre poliţiştii bucureşteni. Este căutat un bărbat acuzat că a agresat sexual, vineri dimineaţă, doi copii de 5 şi de 9 ani, în cartierul Drumul Taberei.

Incidentul a avut loc în această dimineață, în sectorul 6 din București. Cei doi frați, o fetiță și un băiat, au plecat de acasă la o prietenă de familie, aflată la doar două străzi distanță, în timp ce mama lor e internată în spital cu al treilea copil.

Când au ajuns în blocul respectiv au urcat în lift și în același timp cu ei un bărbat. El se apropie de ei, îi pipăie și chiar îi sărută.

În acest timp, el urcă cu copiii până la etajul opt. Din imaginile de pe camere de supraveghere se mai observă că bărbatul coboară apoi până la etajul patru, timp în care se văd momente de apropiere între acesta și cei doi minori.

Speriați, copiii au povestit totul imediat ce au ajuns acasă iar părinții au decis să alerteze autoritățile. Ei au depus o plângere la secția 22 de poliție din București.

Din informațiile de la această oră, se pare că mama celor doi copii l-ar mai fi văzut pe agresor cel puțin o dată la un magazin din zonă.

Polițiștii fac cercetări pentru infracțiunea de agresiune sexuală și îl caută pe bărbat.

„Urmare imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere și publicate de un post de televiziune vă aducem la cunoștință faptul că în cauză au fost declanșate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală. Secția 22 Politie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 efectuează investigații în vederea depistării și tragerii la răspundere penală a persoanei care a agresat minorii”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei, remis Digi24.

Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, a declarat pentru Digi24 că cei care îl recunosc pe bărbat în imagini sau știu despre cine este vorba sunt rugați să apeleze 112.

Deocamdată Poliția Capitalei nu are la cunoștință dacă bărbatul suspectat este cunoscut ca fiind un agresor.

Pedofil căutat | Medic psihiatru: Ce-ţi opreşte răsuflarea e posibilitatea că ar fi putut merge mai departe

Pedofil căutat în București | Expert criminalist: Dacă s-ar modifica codurile penale, imaginile nu ar putea fi folosite ca probă

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe nume!"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Ce pensie va primi fiul lui Ion Dolănescu în Costa Rica, după o viață petrecută peste hotare. Dragoș...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...