Alertă la vămile României din cauza deșeurilor din Italia

Data publicării:
groapa gunoi getty

Gunoiul aparține Italiei, dar nu îl mai vor la ei în țară. O firmă românească, ECO SUD,a promis că îi va scăpa pe italieni de o parte din sutele de mii de tone de deşeuri adunate într-un depozit aflat la 25 de kilometri de Napoli. Firma românească a ajuns să aibă responsabilitatea acestor deşeuri printr-un contract cu un partener italian.

Am oferit serviciile noastre unei firme care a participat la licitaţie, noi să oferim serviciul de tratare şi depozitare a deşeuri lor în depozitele noastre, respectiv în depozitul Vidra”, a explicat Cristiana Varăşteanu, avocatul firmei ECO SUD.

Vestea ca italienii și-ar putea arunca gunoiul în România a ajuns și în presa din peninsulă. Un ziar românesc a tras semnalul de alarmă acum două săptămâni, lansând către Guvernul de la București întrebarea dacă ascunde gunoiul sub preș.

Câteva zile mai târziu,Guvernul României a negat, pe pagina sa de Facebook, o asemenea posibilitate. Executivul a spus că ştirea este falsă şi că deşeurile nu vor fi aduse în România.

De asemenea, șii Ministerul Mediului spune că până acum nu a primit nicio notificare din partea firmei, ori din partea statului italian, cum ar cere legislaţia europeană. Fapt recunoscut şi de reprezentanţii societăţii româneşti.

Nu s-a demarat încă procedura de transfer al deşeurilor. Deci până acum nu am adus nici măcar un deşeu din niciun stat. În măsura în care această notificare va fi aprobată de către statul român noi vom primi aceste deşeuri”, a adăugat avocatul companiei.

Legislaţia europeană permite eliberarea unui aviz pentru mutarea unor deşeuri dintr- un stat comunitar în altul doar pentru valorificarea deșeurilor verzi, adică pentru reciclare, activitate pentru care firma ECO SUD nu are autorizaţie.

„Operatorul menționat (...) deține autorizație integrata de mediu pentru depozitarea deșeurilor. Depozitarea deșeurilor reprezinta conform legii o operațiune de eliminare. Ca urmare, aducerea deșeurilor de orice natura și din orice stat UE sau non-UE în Romania în vederea depozitarii ar fi ilegală”, a precizat Ministerul Mediului

Compania respinge acuzaţiile şi spune că toate activităţile sale sunt legale.

„Compania noastră dispune şi de alte disponibilităţi de eliminare a materialelor (...) în Bulgaria, Albania şi Portugalia, la acestea două din urmă chiar transportând acest tip de materiale”, se arată într-un comunicat al ECO SUD.

Un uriaş scandal privind gestionarea deşeurilor toxice a izbucnit în Italia în 2007, când Procuratura a pus sechestru pe mormanele care otrăveau mediul şi umpleau de bani Mafia. Cantităţi uriaşe de astfel de deşeuri sunt stocate încă din 2001 pe zeci de hectare, aşteptând să fie procesate.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...