Autostrada amânărilor. Constructorul Pitești-Craiova, anunțat cu două luni întârziere

Data publicării:
autostrada-7

Anunţarea câştigătorului licitaţiei pentru construcţia autostrăzii care va lega Craiova de Piteşti va fi amânată cu două luni, din motive birocratice, spune primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu.

„Proiectul de autostradă ar fi trebuit să se semneze în luna martie, însă s-a prelungit până în luna mai semnarea contractului de concesiune pentru că FMI a impus să se termine întâi toate procedurile pentru Comarnic-Brașov și abia atunci să se poată semna Craiova-Pitești. Ieri am primit asigurări de la domnul Șova că în luna mai va fi semnată”, a precizat Olguța Vasilescu.

Contactaţi de Digi24, ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, şi directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, au refuzat să dea detalii despre stadiul negocierilor pentru selectarea constructorului autostrăzii Craiova-Piteşti.

Acum trei luni, Dan Şova era sigur că îl vom cunoaşte până în martie: „Autostrada Pitești-Craiova se află în procedura de negociere competitivă și va avea un câștigător stabilit în luna februarie sau martie”.

Cinci consorţii internaţionale au depus oferte pentru construcţia autostrăzii Craiova - Piteşti, cu o valoare estimată de 1,7 miliarde de euro. Finanţarea va fi asigurată de constructor care, în schimb, va putea exploata şoseaua 26 de ani după finalizare. Odată încheiate lucrările, șoferii vor putea parcurge traseul Craiova-Piteşti în doar o oră, adică jumătate din durata actuală.

Autostrada este una dintre promisiunile făcute celor de la Ford. Reprezentanţii constructorului auto spun că au nevoie de o infrastructură adecvată, care să lege Craiova de coridoarele europene şi care să permită uzinei să producă şi să exporte la capacitate maximă. Realizarea tronsonului de autostradă ar putea cântări mult şi în decizia companiei americane de a muta din 2017 o parte din producţia Fiesta, celui mai vândut model Ford, la Craiova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...