Avalanșă de apeluri false la 112 în Buzău. Lucrurile reclamate de oameni

Data publicării:
ambulanta smurd pe care scrie numarul de urgenta 112
Foto: DSU

Autoritățile din Buzău se confruntă cu o avalanșă de apeluri false la 112. Un bărbat a reclamat că firma de telefonie mobilă nu vrea să-i rezilieze contractul, altul a pus pe drum 60 de polițiști, spunând că soția lui a fost răpită de pe stradă.

Poliția Buzău anunță că în ultima perioadă numărul apelurilor false la 112 este tot mai mare.

Un tânăr buzoian, de 21 de ani, a sunat la 112 și sesizat că soţia sa, în vârstă de 19 ani, a fost răpită de pe stradă, din dreptul locuinţei şi a fost forţată să se urce într-un autoturism. 60 de polițiști și 30 de mașini au fost folosite pentru căutarea tinerei.

„Autoturismul invocat de apelant a fost dat în atenţie inclusiv la nivel naţional. La scurt timp, tânăra în legătură cu care s-a sesizat răpirea a fost găsită, aceasta infirmând totodată cele sesizate de soţul său. Bărbatul de 21 de ani a fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgență”, arată Poliția Buzău, citată de Mediafax.

Un alt apel fals a fost al unui bărbat râmnicean, de 48 de ani, care a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrat. Era acasă însă și a spus că a apelat numărul unic de urgenţă doar pentru a cronometra în cât timp este găsit. Și acesta a fost amendat.

Totodată, un alt buzoian a sunat la 112 să anunțe că a avut o conversație cu un operator al unei firme de telefonie mobilă care nu a vrut să-i rezilieze contractul. A sunat la 112 spunând că este o urgență.

„De la începutul anului până în prezent la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost înregistrate peste 380 de apeluri nefondate, urmare cărora s-au aplicat 304 sancţiuni, cu precizarea că numărul acestor sesizări s-a mărit în ultimele luni. În acest context subliniem că problema apelurilor false la 112 nu este numai una instituțională, ci a tuturor celor care au, la un moment dat, nevoie de ajutor”, susțin reprezentanții Poliției Buzău.

Amenda pentru cei care sună la 112, nefonat, este cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu bunurile cumpărate în timpul căsătoriei dacă soții divorțează. Cum se împart casa, mașina...
Digi FM
Oana Pellea, critici la adresa lui Nicușor Dan, după controversele din ultimele zile: "Nu v-am votat ca să ne...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Prietenele Courteney Cox și Lisa Kudrow, apariție rară împreună în public. Actrițele din „Friends”, la cină...
Adevarul
Putin vrea ca NATO să-și retragă trupele din Polonia și țările baltice. Condițiile Rusiei pentru încheierea...
Newsweek
Cum să nu te izolezi după pensionare? Sfaturile unui psihoterapeut pentru a-ți face prieteni și obiceiuri noi
Digi FM
La 42 de ani, Avril Lavigne a devenit pentru prima dată mamă. Imaginile postate de artistă au strâns peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la...
Digi Animal World
Imagini virale într-un autobuz din SUA. Doi cai au urcat printre pasageri și au traversat vehiculul
Film Now
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl...
UTV
Ilinca Vandici și-a fotografiat burtica de gravidă într-o ținută elegantă. Prezentatoarea va deveni mamă...