C. Predoiu: V. Ponta nu conduce. Premierul României este Gherghina

Data publicării:
catalin predoiu digi24 studio

Cătălin Predoiu a declarat că senzația sa, după ședința de azi a USL, că premierul Victor Ponta nu conduce, având nevoie de aprobări și de sfaturi.

„După această întâlnire impresia mea este că premierul nu conduce. Ţara nu e condusă de premier. Premierul mai degrabă încearcă să supravieţuiască. Acesta a fost şi mesajul pe care am încercat să i-l transmit printre rânduri. Trebuie să încerce să facă ceva. Dacă nu încerci să faci ceva în mod real şi să laşi în urmă reformele încheiate, nu îţi atingi misiunea ca om politic”, a spus prim-vicepreședintele PDL.

„E foarte greu să crezi că mai conduce un premier care la fiecare întrebare să uită în stânga şi dreapta. Am şi spus că mi s-a părut că premierul României este domnul Gherghina (n.r. secretar de stat la Ministerul Finanţelor, care face bugetul)”, a mai afirmat Cătălin Predoiu.

Acesta a zis că premierul nu trebuie să fie expert în toate domeniile, însă este de datoria acestuia să cunoască măsurile esențiale privind relansarea economiei.

Prim-vicepreședintele PDL a încheiat spunând că premierul Victor Ponta nu mai controlează situația. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pensia din două țări: când poți primi bani din România și din străinătate și cum se calculează vechimea în...
Digi FM
Stallone, după ce a fost criticat pentru distribuirea fiicei sale în „Tulsa King”: „Vrem ce e mai bun pentru...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte kilograme a luat Kelly Osbourne, după ce a slăbit drastic în ultimul an: „Am fost la pământ după moartea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”
Adevarul
Black Friday 2026 nu înseamnă automat chilipiruri. Cum afli dacă un produs chiar s-a ieftinit
Newsweek
Un pensionar a câștigat procesul cu Casa de Pensii. Anii lucrați în grupa a II-a trebuie recunoscuți
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard...
Digi Animal World
Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor
Film Now
John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...