Doi bărbați au mers să taie porcul, dar s-au luat la bătaie pentru că nu s-au înțeles cum să-l împartă. Animalul nici nu era al lor

Data publicării:
porc se uită prin gard
Foto: Profimedia Images

Doi bărbați din Prahova s-au întâlnit să taie porcul, dar au ajuns să se taie unul pe altul. Cei doi au mers la la un prieten să-l ajute cu tăierea porcului. Au băut mai multe pahare de alcool împreună, după care s-au luat la ceartă. S-au bătut, iar la un moment dat unul dintre ei a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt.

Incidentul a avut loc în comuna Florești, acolo unde mai multe persoane s-au întâlnit în gospodăria unui localnic pentru tăierea porcului. După doar câteva ore petrecute împreună, însă, două dintre acestea s-au luat la ceartă, iar una dintre ele a ajuns la spital, cu răni la nivelul abdomenului și la piciorul stâng.

Proprietarul curții în care a avut loc incidentul i-a chemat pe cei doi pentru a-l ajuta să taie porcul, cu promisiunea că la final vor primi și ei părți din animalul sacrificat. Pe fondul consumului de alcool, însă, cei doi s-au luat la ceartă, iar unul a fost înjunghiat.

Martorii susțin că motivul întregului scandal a fost reprezentat chiar de modul în care urma să fie împărțită carnea porcului tăiat.

Agresorul are acum dosar penal și a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de tentativă de omor.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Sirena apelor" în oaza ei de relaxare. Delia, în costum de baie, cu perucă verde, la piscina de pe terasa...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Controversele din jurul noii grile de salarizare reapar în spațiul public. Cât ar putea ajunge salariile...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii așteptat de 2.500.000 pensionari. „Am trimis banii”. Când intră pensia pe card?
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt renunță la numele Pitt. Zahara este al treilea copil care face acest...