Nouă militari au fost răniți de o grenadă în Sălaj. Unul este în stare gravă

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta
Nouă militari au fost răniţi, miercuri, în timpul unui exerciţiu de aruncare a grenadei, desfăşurat în Poligonul Crasna. FOTO: Shutterstock

Nouă militari au fost răniţi, miercuri, în timpul unui exerciţiu de aruncare a grenadei, desfăşurat în Poligonul Crasna, din judeţul Sălaj. Unul dintre aceştia are o rană gravă la un picior, fiind preluat de elicopterul SMURD pentru a fi transportat la spital, a precizat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

ACTUALIZARE 14.50 Cei nouă militari răniţi, miercuri, în urma exploziei unei grenade în poligonul Crasna sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, în stare stabilă, au transmis reprezentanţii unităţii medicale.

„În Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au ajuns nouă victime, cu vârste cuprinse între 19 şi 43 de ani. Majoritatea pacienţilor au plăgi penetrante la nivelul membrelor inferioare şi superioare. De asemenea, pacienţii sunt în curs de investigare pentru stabilirea diagnosticului, fiind în acest moment stabili şi conştienţi”, se arată în informarea de presă a unităţii spitaliceşti.

Potrivit sursei citate, toţi cei nouă pacienţi rămân internaţi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, fiindu-le acordat inclusiv suport psihologic.

ACTUALIZARE 13.00 Nouă militari au fost răniţi, miercuri, în timpul unui exerciţiu de aruncare a grenadei, desfăşurat în Poligonul Crasna, din judeţul Sălaj. Unul dintre aceştia are o rană gravă la un picior, fiind preluat de elicopterul SMURD pentru a fi transportat la spital, a precizat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat că, la ora 10.15, în Poligonul Crasna, din judeţul Sălaj, a avut loc un incident pe timpul executării unei şedinţe specifice de aruncare a grenadei, în urma căruia un militar din cadrul Batalionului 315 Artilerie „Simion Bărnuţiu”, din Şimleul Silvaniei, a suferit o rană gravă la picior. El a fost transportat în stare stabilă cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

„Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire şi altor opt militari aflaţi în proximitatea locului în care s-a produs incidentul. Ulterior, cei opt militari au fost transportaţi cu ambulanţe la acelaşi spital, pentru evaluare şi acordarea îngrijirilor medicale”, au precizat reprezentanţii MApN.

Conducerea unităţii a informat Parchetul Militar şi a stabilit o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Știre inițială Reprezentaţii ISU Sălaj au transmis că, miercuri dimineaţa, au fost solicitaţi în localitatea Crasna, unde au găsit nouă persoane rănite. Acestea au fost evaluate medical şi transportate la UPU SMURD Zalău.

Acolo au intervenit trei ambulanţe, autospeciala de transport victime multiple şi elicopterul SMURD de la Jibou.

Victimele au fost preluate conştiente şi cooperante şi predate medicilor, pentru evaluare.

Potrivit graiulsalajului.ro, în poligonul Armatei de la Crasna ar fi avut loc explozia unei grenade.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea fabuloasă pe care o are Siegfried Mureșan. Cum a ajuns de la Bundestag și Bruxelles, la funcția de...
Digi FM
Ce puști adorabil e fiul actriței Anca Dumitru! Bucle, ochi mari și verzi, Levi e "darul divin" al părinților...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Theo Rose a răbufnit după mesajele urâte despre fiul ei: "Am responsabilitatea să aleg ce ajunge din viața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, de nerecunoscut pe străzile din Los Angeles. Schimbare majoră de imagine la 50 de ani
Adevarul
Ce ascunde noua desemnare de premier. Analist: „Săptămâna viitoare avem testul suprem”
Newsweek
Casa de Pensii, acuzată că a recalculat greșit milioane de pensii. Cine sunt vinovați pentru dezastru?
Digi FM
Florin Negruțiu: Protestul oierilor a fost deturnat de extremiști, iar la Cotroceni guvernează regula...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 semne de glicemie mare care pot apărea la unghii. Medicii spun când e cazul să te îngrijorezi
Digi Animal World
Un cal a terorizat traficul pe autostradă și a sfidat polițiștii. A fost nevoie de motociclete și cowboy...
Film Now
A moștenit șarmul părinților ei. Stella, fiica lui Antonio Banderas, apariție răvășitoare alături de tatăl...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...