Video Incendiu puternic într-un bloc din Năvodari. Un bărbat a murit, zeci de adulți și copii evacuați

Data publicării:
photo-collage.png (62)
Incendiu puternic într-un bloc din Năvodari. Un bărbat a murit, zeci de adulți și copii evacuați. Foto Digi24

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, într-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc din Năvodari. Pompierii ajunși la fața locului au găsit în interiorul locuinței o persoană decedată, iar mai mulți locatari au fost evacuați din imobil, din cauza fumului dens și a riscului de extindere a flăcărilor.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au anunțat că au fost solicitați să intervină după ce incendiul s-a manifestat violent în apartament. La fața locului au fost mobilizate patru echipaje SMURD, o autoscară, o autoplatformă, patru autospeciale de stingere și autospeciala de transport victime multiple.

„Incendiul se manifestă violent. Persoanele de pe scară sunt evacuate în aceste momente”, au transmis pompierii în timpul intervenției.

În urma operațiunilor de salvare, o persoană a fost găsită decedată în locuința afectată de incendiu. Totodată, 26 de adulți și patru copii au fost evacuați de echipajele de intervenție, iar alte 14 persoane au reușit să iasă singure din imobil.

Patru persoane, trei femei și un copil, sunt evaluate de echipajele medicale aflate la fața locului. Autoritățile nu au comunicat, până la acest moment, dacă aceștia vor fi transportați la spital. Cauza incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției și a cercetărilor.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Decizia care stârnește furie în Anglia înaintea Cupei Mondiale. Autoritățile locale cer fanilor să nu...
Newsweek
LIVE În ce orașe și ce bănci au virat pensia pe card? 2.500.000 pensioanri primesc azi pensia pe iunie
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...