LUCRĂRI OPRITE. Guvernul nu mai are bani pentru metroul din Drumul Taberei

Data publicării:
1003metrou-53975

Locuitorii cartierului Drumul Taberei nu vor scăpa de aglomerație. Dacă aceștia credeau că vor circula cu metroul spre centrul Capitalei, acest lucru nu se va mai întâmpla din anul 2015. Sunt însă și consecințe de natură financiară.

Consultantul pe Magistrala 5, Dan Trifu, a explicat, pentru Digi24, despre ce pierderi este vorba și ce presupune închiderea șantierului.

„Vorbim de cheltuielile de conservare ale întregului șantier, care se ridică la cel puțin un milion de lei pe săptămână, la care adăugăm penalitățile și tot ce înseamnă relocări de utilaje, precum și trimiterea în șomaj a mii de oameni care lucrau pe șantier, toate plătite din bugetul statului. Am estimat că vom avea luni când va trebui să plătim peste trei milioane de euro pentru toată această închidere a șantierului”, a spus Dan Trifu.

„Noi am calculat, în lunile în care vom avea peste trei milioane de euro cheltuieli cu închiderea, Guvernul putea să tragă acești bani de la Banca Europeană de investiții, în felul acesta dublam suma și puteam lucra o lună pe șantier. Aproape în fiecare lună putem dubla această sumă pe care o alocăm închiderii și să continuăm lucrările. Ar fi fost mult mai eficient și mult mai bine pentru cetățeni. Nu înțeleg de ce Guvernul nu a adoptat această politică. Sper ca Ministerul Finanțelor să își dea seama că este mult mai rentabil să continuăm aceste lucrări și să nu ținem izolați peste 300.000 de locuitori”, a mai precizat consultantul de lucrări pe Magistrala 5, Dan Trifu.

În mod normal, utilajele ar fi trebuit să înceapă săpăturile la tuneluri în urmă cu cinci luni, numai că, din cauza lipsei de bani, au fost puse în conservare pe o perioadă nedetermintă, iar acest lucru înseamnă că la final costurile lucrării vor fi cu 30% mai mari.

Lucrările la prima parte a Magistralei 5, care va avea 10 stații de metrou, între Râul Doamnei şi Eroilor, au început în noiembrie 2011 și ar fi trebuit să se termine în 2015. Costurile lucrării au fost estimate la 800 de milioane de euro, iar pănă acum Guvernul a alocat pentru acest proiect aproape 100 de milioane de euro.

Citiţi şi

BUSINESS CLUB. Metroul din Drumul Taberei întârzie patru ani

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Satul din Europa care îți oferă peste 20.000 de dolari dacă te muți acolo. Primești și aproape 3.000 de...
Cătălin Predoiu.
Controversa legii integrității. Predoiu: Am depus proiectul pentru a nu pierde jalonul PNRR. Unele...
Pro FM
Mama lui Amy Winehouse, la 15 ani de la moartea artistei: „A fost victima propriului succes, alcoolul îi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
Un bărbat din Japonia a stat supărat pe soția sa timp de 20 de ani. Ce explicație a avut
Newsweek
Pensie minimă de 1.281 lei după 25 ani munciți. Aceiași bani lua dacă lucra 15 ani. De ce aceste inechități?
Digi FM
Dan Negru dezvăluie cine ar fi fost, de fapt, cel mai bogat sportiv din istorie: „Banii lui Ronaldo, Messi…...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...