Magazinul Mitropoliei Olteniei din Craiova, jefuit de trei minori

Data publicării:
masina de politie

Trei tineri cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani au spart în noaptea de miercuri spre joi magazinul de obiecte bisericești al Mitropoliei Olteniei din Craiova. Aceștia au furat din magazin 500 de lei, potrivit Mediafax.

Poliţişti din cadrul Secției 3 Craiova au fost sesizați, în noaptea de miercuri spre joi, de dispeceratul unei firme de pază din Craiova, cu privire la faptul că la un magazin de obiecte bisericești din Craiova s-a declanşat alarma.

Polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că ușa de acces în magazin este forțată și deschisă. Autorii spargerii au fost opriţi şi identificaţi de poliţişti, stabilindu-se că este vorba de o fată şi doi băieţi cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, din Craiova.

De asemenea, poliţiştii au găsit asupra celor trei suma de 500 de lei, bani care ar fi fost furați din magazin.

„Suma a fost restituită persoanei vătămate, iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Potrivit unor surse locale, în magazinul Mitropoliei Olteniei, de unde adolescenții au furat 500 de lei, se mai aflau peste 10 mii de lei, bani pe care minorii nu i-au găsit. Aceleași surse au precizat, pentru MEDIAFAX, că cei trei adolescenți au mai spart și alte magazine, de unde au furat diverse lucruri.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce să faci dacă te prinde grindina în timp ce ești pe drum. Greșeala care îți poate avaria grav mașina
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paula Seling, reacție după ce relația ei a devenit publică: "Nu am avut nicio clipă intenția de a-l ține...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jake Reiner, mărturisiri cutremurătoare la 8 luni de la moartea părinților săi: “Sora mea mi-a spus că tata a...
Adevarul
Rețetele inventate în comunism, când din lipsuri s-a născut „bucătăria de supraviețuire”
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Noul „polițist rutier” din China: Robotul inteligent de 1,88 metri care dă avertismente și dirijează mașinile...
Digi Animal World
Cum aleg albinele o regină? Un nou studiu arată că secretul nu stă doar în hrană
Film Now
Sandra Bullock, tatuaj surpriză dedicat copiilor ei. Mărturisiri emoționante despre viața de mamă și...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja