Sari la conținut

Primarul general interimar al Capitalei, demis

Primarul interimar Ştefănel Marin a fost demis din funcţie, marţi, prin votul consilierilor generali, la două luni după ce a fost desemnat în locul lui Sorin Oprescu, acuzat de fapte de corupţie.

"Se aprobă schimbarea lui Marin Ștefănel-Dan din funcția de viceprimar al Municipiului București. Hotărârea CGMB nr. 167/2015 privind desemnarea unui viceprimar să exercite atribuțiile funcției de primar general al Municipiului București se abrogă", prevede proiectul de hotărâre care a fost adoptat marți cu 37 de voturi pentru, 5 împotrivă și 3 abțineri.

Consilierul general PNL Alexandru Ionescu a declarat, după ședința CGMB, că i-a reproșat viceprimarului cu atribuții de primar general interimar lipsa de acțiune și inițiativă în ceea ce privește rezolvarea problemei RADET și a celor de la RATB.

"PNL Bucureşti a decis să demareze procesul de demitere a primarului general interimar Ştefănel Dan Marin. În acest sens, consilierii generali PNL vor iniţia în cadrul şedinţei de azi un proiect de Hotărâre privind schimbarea viceprimarului şi implicit a primarului general interimar", a declarat vicepreşedintele PNL Bucureşti, Marius Vintilă, adăugând că pentru aceasta PNL are nevoie de două treimi din numărul consilierilor generali, cărora le-a cerut să se alăture acestui demers "indiferent de partidul politic din care fac parte".

Primarul general interimar al Capitalei, Ștefănel-Dan Marin, a declarat luni seară, pentru Agerpres, că liberalii din Consiliul General al Municipiului București (CGMB) vor schimbarea sa din funcție și că unii vor „să dea iama la frigider”.

Primarul general interimar: Liberalii vor schimbarea mea; unii vor să dea iama la frigider

Din câte știu eu, da. Nu știu dacă neapărat de la PSD, dar din câte știu eu de la PNL”, a precizat Ștefănel-Dan Marin, întrebat despre zvonurile cu privire la schimbarea sa din funcție, arătând că nu știe motivul, doar că aceștia vor „să dea iama în frigider”.

După ce se rezolvă anumite probleme, este ușor să spui: gata, ne-am făcut treaba și venim noi, băieți simpatici. (...) Nu i-am văzut niciodată (pe unii consilieri — n.r.) stând alături de mine nici în discuțiile cu RADET, nici în discuțiile cu ELCEN, nu i-am văzut stând alături de mine în lucruri esențiale pentru București, mai ales că am trecut totuși printr-un accident, poate cel mai tragic accident din '77 încoace, și nu am văzut pe niciunul care să vină să propună ceva pentru. Toată lumea știe să facă declarații la televizor, toată lumea vrea să fie băiat simpatic, fiecare dintre ei, personal, în schimb, după ce apele s-au liniștit și a venit Ștefănel să facă un pic ordine în primărie, ca să pot să dau niște directori mari afară, acum s-au trezit și ei că am vrea și noi un pic la frigider. Nu se poate, că frigiderul îl țin închis și așa vă rămâne până în iunie, închis pentru toată lumea”, a afirmat, pentru Agerpres, Dan Ştefănel Marin.

Etichete: primaria capitalei , primar , PNL , primar general , dan stefanel marin , primar demis

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale