Proiectul de lege privind castrarea chimică a pedofililor naște controverse în Parlament

Data publicării:
copii blur

Un grup de 27 de parlamentari social democraţi cere castrarea celor comit agresiuni sexuale împotriva copilor.

Potrivit iniţiativei depuse la Parlament, procedeul constă în administrarea unor medicamente care reduc nivelul testosteronului şi inhibă dorinţele sexuale ale agresorului.

Infracţiunea vizată de acest proiect de lege este una dintre cele mai grele şi înfiorătoare. Sunt adeptul unor înăspriri a pedepselor vizând asemenea situaţii, când ne referim la pedofilie”, a spus Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.

O statistică a Direcţiei pentru Protecţia Copilului arată că, anul trecut, în România, au fost abuzaţi sexual 347 de minori.

Aproape jumătate dintre aceste agresiuni s-au produs în familie.

Un proiect similar aparţinând senatorilor Ciprian Rogojan şi Gabriela Firea a fost respins anul trecut de Camera Deputaţilor. Măsura este aspru criticată de unii aleşi care o consideră demnă de evul mediu.

Este un proiect absurd, barbar. Ciuntirea persoanei de orice fel. În acest mileniu, într-o Europă democratică, așa ceva este inadmisibil”, a spus Marton Arpad, deputat UDMR.

În Uniunea Europeană, castrarea chimică este reglementată în Cehia şi Polonia, ţări care impun castrarea în cazurile de pedofilie. În Rusia, pedeapsa a fost introdusă în 2011, iar un an mai târziu şi Republica Moldova a urmat exemplul.

În state precum Danemarca, Gemania, Finlanda, Suedia şi Norvegia, acest tip de tratament este aplicat cu acordul infractorului, în schimbul eliberării.

Castrarea chimică impusă prin lege

Cehia

Polonia

Rusia

Moldova

Castrarea chimică cu acordul infractorului

Danemarca

Gemania

Finlanda

Suedia

Norvegia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Cartea Electronică de Identitate nu va fi obligatorie de la 1 septembrie în sistemul medical. Anunțul CNAS
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani