REPORTAJ. Colțul de Românie unde copiii au scos iile din lăzile de zestre ale bunicilor

Fie vară, fie iarnă, în fiecare zi de sâmbătă, copiii din sat se strâng la școală sau în poieniță, la șezătoare. O fac de bunăvoie, din suflet și nu pentru că ar fi adunați cu arcanul. Cântă la fluier pentru că așa au pomenit ei de la părinți și de la bunici. S-au născut în familii cu frica de Dumnezeu și cu drag pentru tradiții.

„Vin aici, în Ansamblul "Muguri de fluieri", deoarece îmi place foarte mult să cânt la fluier, îl moștenesc pe bunicul meu”, spune unul dintre copii.

Ideea ansamblului "Muguri de fluier" a pornit de la Maria Ciurea, o simplă casieră din sat cu suflet mare. Deși nu are studii muzicale, Maria ține mult la tradiții. Știe că bătrânii rapsozi se duc și odată cu ei se duce și cântecul vechi. Însă rămân copiii și copiii au inima curată și prind repede. Știe că numai copiii cu inocența lor pot continua ceva început cu sute de ani înainte.

„Când cânt simt o emoție foarte puternică, aproape îmi dau lacrimile, pentru că iubesc tot ce ține de România, tot ce ține de satul nostru, tot ce ține de Teleorman”, mărturisește unul dintre membrii ansamblului.

În sat, portul popular a rămas o amintire și asta pentru că vremurile s-au schimbat și este normal să se schimbe. Însă Maria Ciurea i-a obișnuit pe copii ca atunci când vin la repetiții, să îmbrace iile, maramele și cămășile bunicilor, vechi de zeci de ani.

„Costumele populare le-am găsit la bătrânele satului, nici ele nu își mai aminteau că le au prin lăzile de zestre, maramele, iile”, afirmă Maria Ciurea, arătând o ie de 80 de ani.

Pe lângă muzică, Maria le vorbește copiilor despre obiceiurile de altădată. Îi educă astfel să fie legați de comunitate, să creada în tot ce are mai bun și mai frumos neamul românesc.

„Cea mai mare mulțumire a mea este să îi văd pe ei; pentru că învățând să cânte și la fluieraș și cu vocile și purtând costum, copiii aceștia se leagă de locurile unde s-au născut, cu siguranță”, dezvăluie Maria Ciurea.

Atmosfera șezătorilor de altădată, fluierul, cântecul și portul popular îi fac pe copii să simtă că aparțin unui loc, că reprezintă ceva, că fac parte dintr-o poveste mai veche și mai profundă.

„Aici m-am născut, aici au crescut și bunicii și părinții mei și chiar mă simt a fi o româncă adevărată”, povestește una dintre fete.

Pentru Maria, copiii înseamnă ziua de mâine, ei sunt cei care vor duce mai departe tradițiile profunde. Cântecele vechi de sute de ani vor continua să se audă în satul din Teleorman. Spre bucuria tuturor celor care știu care este valoarea trecutului și la ce mai este el bun în ziua de astăzi.