Spitalul Colțea a început o anchetă internă în cazul asistentului care a vrut să vândă sângele destinat unui pacient

Data publicării:
donatori bucuresti-Mediafax Foto-Cristina Nichitus

 

"Conducerea Spitalului Clinic Colţea a aflat cu indignare în cursul zilei de 27.09.2013 de fapta comisă de un salariat al său. Prima măsura de urgenţă luată imediat a fost interzicerea accesului salariatului la pacienţi. Concomitent s-a demarat o anchetă internă care este în curs de derulare şi ale căror concluzii le vom face cunoscute", au spus reprezentanţii unităţii sanitare.

Totodata, Spitalul Colţea a colaborat cu organele de anchetă, oferind toate datele solicitate.

"Conducerea Spitalului Clinic Colţea va lua toate măsurile în această situaţie, pe care o considerăm deosebit de gravă şi cu care nu ne-am mai confruntat până în prezent", au mai spus reprezentanţii unităţii sanitare.

Un asistent de la Spitalul Colţea din Capitală este cercetat după ce a sustras o pungă cu sânge destinat unui pacient şi a încercat să o predea unui centrul de transfuzii, pentru a primi o zi liberă de la serviciu, gratuităţi pe mijloacele de transport în comun şi bonuri valorice de 63 de lei.

Asistentul medical, care se numeşte Petre Filimon şi are 37 de ani, lucrează la secţia de hematologie a Spitalului Colţea, au precizat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...