Telegondola fără stâlpi

Data publicării:
tele3 1


S-au acumulat datorii de 750 de mii. Dacă instalația a fost achitată implică ceva care nu este în regulă, adică vrei să construiești ceva... prin ce bani?”, spune Gheorghe Mihăescu, inginerul firmei de construcții.

Telegondola a ajuns în curtea unei vechi brutării din comuna Arefu, iar specialiştii se tem că pe timpul iernii instalaţiile se vor degrada. Alte 20 de TIR-uri vor ajunge în zilele următoare în țară.

Echipamentul zace în iarbă, neacoperit cu folie. La anul nu va mai fi fiabil, zăpada intră între componente”, mai spune Gheorghe Mihăescu.

Marian Letcanu, inginer electronist, spune că „o instalație de ultimă generație a mai fost la Soci. La noi în țară este prima. Eu sper să fie montată”.

Pârtia de schi ce va fi amenajată la Vidraru este un proiect al Consiliului Judeţean Argeş împreună cu trei primării din zonă. Finanţarea s-a făcut din bani europeni şi dintr-un împrumut la Trezorerie, iar banii au ajuns deja în conturile fiecărei primării. Problema a apărut, însă, după ce unul dintre primari a refuzat să mai plătească firma constructoare pentru că, spune el, este nevoie de un audit înainte.

Până nu se face un audit să vedem ce e acolo, după care vom începe să dăm banii. Mai întâi trebuie să vedem auditul. Nu credeţi că e normal?”, spune Evlampie Alecu, primar Brăduleţ.

De fapt, problema ar fi alta, spune un alt primar. Edilul din comuna vecină s-ar teme, de fapt, că nu va câştiga bani de pe urma pârtiei.

„Nu au mai vrut să finanţeze, pretinzând că nu o să aibă cotă parte din venituri, că pârtia e pe teritoriul comunei Arefu”, spune Gheorghe Stoican, primarul localității Arefu.

„Din luna august pot să spun că este o lipsă de colaborare între asociați. Este o situație pe care eu nu o înțeleg. Proiectul nu este al meu, eu am rămas singur să gestionez tot proiectul”, spune Pavel Birlă, presedinte ADI Molivișu.

Termenul de finalizare a lucrărilor la pîrtia de la Molivişu este finalul acestui an. Dacă nu va fi gata, banii europeni trebuie returnaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai voie să tai copacul din propria curte? Când îți trebuie aprobare și ce amenzi poți risca în 2026
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Un avion Delta Air Lines a aterizat de urgență după ce pilotului i s-a făcut rău în timpul zborului: „Trebuie...
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja