Tenorul Jose Carreras, la Institutul Fundeni din Bucureşti

Data publicării:
jose carreras-fundeni-agerpres-28.112015

Tenorul Jose Carreras împlineşte 69 de ani peste câteva zile. La 41 de ani, când ajunsese deja în culmea gloriei, a fost diagnosticat cu leucemie şi medicii i-au dat doar 10% şanse de supravieţuire. A urmat o perioadă de luptă pentru viaţă şi tratamente costisitoare, unele dintre ele suportate de fundaţia patronată de un alt mare nume al operei, Placido Domingo.

După ce s-a vindecat, Jose Carreras şi-a creat propria fundaţie care să îi ajute pe pacienţii cu leucemie. Printre beneficiarii din ultimii 10 ani se numără şi cei internaţi în secţia de hematologie a Institutului Clinic Fundeni.

Jose Carreras: „Fiecare moment din viaţă are posibilitatea să fie un moment fericit. Aflându-mă aici, vorbind cu voi, ştiind că acolo sunt mici pacienţi, în mâinile unei minunate echipe ştiinţifice şi cumva că pot fi doar puţin, puţin de ajutor, e un moment de fericire, pentru siguranţă”.

Anca Coliţă, şefa Secţiei de Pediatrie: „Am ajuns ca astăzi, cum a spus şi doamna Tănase, să facem peste 130 de transplanturi pe an. Or, de la un transplant pe an, la peste 130 este un salt uriaş. În mare parte, îi datorăm acest lucru”.

Daniel Coriu, şeful Secţiei de Hematologie Clinică şi Transplat Medular: „Tot cu ajutorul acestui program am reuşit să implementăm registrul naţional al donatorilor de celule stem hematopoietice şi avem performanţe deosebite şi în acest domeniu”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Indemnizația de însoțitor pentru persoanele cu handicap. Cine poate primi banii, ce sumă se acordă și cum se...
Digi FM
„Îmi place foarte mult să fiu tată!” Jeremy Renner, momente pline de duioșie alături de fiica sa, la Roma
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în culmea fericirii de când a devenit mamă. Artista și logodnicul ei sunt topiți: „Este combinația...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”
Adevarul
Povestea lui Viorel Păunescu, de la spectacolele de cabaret din comunism la imperiul hotelier și conducerea...
Newsweek
Ministrul muncii anunță dacă CASS la pensii va fi anulat. 2.800.000 pensionari iau ajutoare de Crăciun
Digi FM
Cornulețe fragede cu nucă și gem de prune, de post. Rețeta simplă care amintește de deserturile bunicii
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Noi detalii despre rata de migrare a polilor Pământului: „Este o descoperire incitantă”
Digi Animal World
O nouă viață departe de arena circului. Povestea emoționantă a elefantului care a primit o șansă într-un...
Film Now
Momentul în care Andrew Garfield s-a simțit copleșit de emoții la filmări lângă Robert Redford: „Un om de o...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...