Foto Un copac doborât de vânt a căzut peste o maşină în care se aflau două femei şi doi copii, în Teleorman

Data actualizării: Data publicării:
arbore cazut peste o masina
Foto: ISU Teleorman

Un copac a fost doborât de vânt, vineri seară, şi a căzut peste un autoturism în care se aflau patru persoane, între localităţile Călineşti şi Copăceanca, judeţul Teleorman. Două femei şi doi copii de opt şi nouă ani au fost transportaţi la spital, toate victimele fiind conştiente.

„Cu puţin timp în urmă, între localităţile Călineşti şi Copăceanca, un copac a fost doborât de vânt şi a căzut pe un autoturism în care se aflau patru persoane, două femei, cu vârste de 26 şi 47 de ani, şi doi copii, de 8 şi 9 ani”, a informat ISU Teleorman, potrivit News.ro.

copac masina isu teleorman 2
Foto: ISU Teleorman

Acolo au intervenit două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere şi o descarcerare, şi trei echipaje SAJ Teleorman.

„Toate victimele, conştiente şi cooperante, neîncarcerate, cu diferite traumatisme, au primit primul ajutor calificat şi au fost transportate la UPU Alexandria pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar autorităţile competente au preluat cazul pentru cercetări”, a menţionat sursa citată.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Cum a fost surprins la TV
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”