Video Imagini impresionante de la spitalul Bagdasar Arseni. Pacienți tratați pe holuri, conectați la oxigen. „Sunt aici de trei zile”

Carla Tănasie Data actualizării: Data publicării:
Medici lângă un pacient COVID în secția ATI
Medici într-o secție de terapie intensivă. Foto: Profimedia Images

În timp ce unii români se vaccinează, alții află că au COVID. Peste 15.000 de noi cazuri au fost confirmate. În continuare nu sunt locuri la terapie intensivă pentru bolnavii cu SATS-CoV-2, iar holurile spitalelor au fost transformate în saloane pentru a îngriji pacienții. O astfel de situație este și la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.

-De cât timp sunteți pe hol?

-De trei zile. Azi e a treia zi.

-Sunteți vaccinat? Nu? De ce?

-De ce? Păi dacă am fost bolnav. N-am putut. Crezi că nu mă vaccinam? Am avut probleme mari. De asta, nu că n-am vrut. Am zis că, dacă mă salvez, mă vaccinez indiferent de toți.

*

-De cât timp sunteți aici? De câte ore?

-Vai de capul meu! Faceți socoteala, de ieri, de la ora 4.

-De la 4 sunteți aici? Nu există un pat liber?

-Nu știu, nu cunosc.

-Cum vi se pare situația asta, că în spitale nu mai sunt locuri?

-Groaznic, groaznic pentru noi, oamenii. Nici măcar un pat în care să stăm. Ne batem pe un pat.

-Sunt foarte mulți pacienți.

-Sunt foarte mulți. Și câți au murit, azi-noapte. Am văzut cu ochii mei.

-Ce anume?

-Că au murit. I-au pus în saci și i-au scos... Nu sunt vaccinată.

-De ce?

-Uite că... nu m-am vaccinat. În familie s-au vaccinat, iar eu am zis că am 71 de ani, mai sunt și alte boli, și atunci nu mă vaccinez.

-Dar știți că vaccinul recomandat chiar pentru persoanele ca dumneavoastră, pentru că sunteți cele mai expuse.

-Eu știu, eu știu. Dar de frică.

-Aveți de gând să vă vaccinați?

-Nu știu să vă dau un răspuns acum.

În acest moment, la Bagdasar Arseni sunt pe holuri 7 pacienți, care stau fie pe tărgi, fie pe scaune, conectați la concentratoarele de oxigen. În total, la UPU sunt 73 de pacienți pozitivi.

Medicii spun că cei mai mulți dintre pacienți nu sunt vaccinați.

Amalia Hangiu, medic primar de medicină de urgență: E din ce în ce mai greu. Toate cazurile sunt extrem de grave. 80% sunt ventilați invaziv și non-invaziv. Posibilitatea de a fi transferați e inexistentă. Ne simțim tot mai obosiți, epuizați.

Reporter: Când plecați acasă, cum uitați aceste sunete?

Amalia Hangiu: Nu le uit deloc. De când a început acest val, tot timpul se aude în urechea mea zgomot de monitor sau ventilator.

Doina Preoteasa, medic UPU: Din păcate, numărul pacienților e foarte mare, din ce în ce mai mulți. Dacă nu mai putem, ne odihnim puțin și o luăm de la capăt.

Pe lângă numărul mare de pacienți, spitalele ajung în situații limită și în privința stocurilor de oxigen. Iar un incident precum cel de la Spitalul Târgu Cărbunești, rămas fără rezerve de oxigen, se poate repeta oricând. Și Spitalul Bagdasar Arseni a fost aproape de o criză de oxigen, care a fost însă rezolvată rapid.

Amalia Hangiu: Când am fost anunțată că stocatorul e pe zero, am simțit că mi se oprește inima. Nu știu când am ajuns la spital. Aici lucurile deja erau organizate, rezerva de oxigen era în funcțiune. Toți pacienții aveau oxigen și la scurt timp după aceea a sosit și mașina de oxigen.

Spitalul a primit 50 de butelii de oxigen, dar medicii spun că acestea se pot epuiza rapid, având în vedere numărul mare de pacienți.

Andi Nodiț, managerul Spitalului Bagdasar Arseni:Acum suntem în regulă din punct de vedere al aprovizionării cu oxigen, dar ce se va întâmpla după-amiază e foarte greu de prevăzut. Principala problemă e pentru butelii, dar e o problemă și cu stocatorii care trebuie încărcați când ajung la un prag limită. Să aștepți să vina cisterna foarte repede din Militari până în Berceni, două ore, în condițiile în care aceste ore pot fi esențiale pentru viața oamenilor de aici.

Activitatea spitalelor de urgență din țară este practic blocată. Sunt peste 2.000 de pacienți care așteaptă să se elibereze un pat în secțiile COVID.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri