C.Antonescu susține propunerea Monei Pivniceru de modificare a desemnării judecătorilor la CC

Data publicării:
crin 20antonescu 20resize 20mediafax 20foto 20octav 20ganea-56871

Liderul PNL a susţinut într-o emisiune la un post de televiziune că împărtăşeşte propunerea Monei Pivinceru cu anumite nuanţe.

„Ar fi normal ca toate cele trei puteri ale statului să aibă o proiecţie în desemnarea acestor judecători (la Curtea Constituţională, n.r.) şi mie mi se pare că atunci trei ar putea fi numiţi de către Parlament, trei de puterea executivă - unde eu cred că dacă cea mai mare parte a prerogativelor constituţionale se menţin se pot regăsi preşedintele şi Guvernul - şi în orice caz trei de către puterea judecătorească, de către un CSM care să fie într-adevăr reprezentant al puterii judecătoreşti”, a susţinut Crin Antonescu, potrivit MEDIAFAX.

El a precizat că acest lucru s-ar putea realiza odată cu revizuirea Constituţiei, printr-o rearanjare a instituţiei.

Eu cred că trebuie să discutăm cât mai repede această chestiune, chiar în contextul modificării Constituţiei însăşi, şi cred că în felul acesta am putea să limităm posibilitatea şi printr-o astfel de rearanjare a puterilor care desemnează... şi după părerea mea şi printr-o restricţie, în aşa fel încât să avem doar judecători de carieră pentru o asemenea Curte Constituţională”, a mai spus Antonescu, precizând că ar putea fi deschisă această instituţie şi universitarilor de un anumit grad în domeniul dreptului constituţional.

Ministrul Justiţiei,Mona Pivniceru a propus luni, la o dezbatere despre Curtea Constituţională şi modificarea Legii fundamentale, ca membrii CC să fie numiţi de Parlament, Guvern şi puterea judecătoarească, deoarece actuala modalitate de stabilire a componenţei nu asigură echilibrul între puteri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Perioada care se ia în calcul la pensie, dar nu aduce puncte de stabilitate. Regula pe care trebuie să o știe...
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja