DIICOT a extins urmărirea penală în dosarul Nordis. Prejudiciul a crescut cu 28 de milioane de euro (Surse)

Data actualizării: Data publicării:
Nordis
Foto Nordis Facebook

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au extins urmărirea penală în dosarul Nordis, potrivit unor surse Digi24.ro. Prejudiciul din dosar a crescut cu 28 de milioane de euro, iar anchetatorii au dispus din nou sechestru asupra bunurilor grupului, au mai precizat sursele judiciare.

Procurorii DIICOT au luat în calcul, pentru extinderea urmăririi penale, 231 de noi plângeri penale. Prejudiciul inițial din acest dosar a fost stabilit la 195 de milioane de euro. 

La finalul săptămânii trecute, DIICOT comunica oficial că în dosarul Nordis, în ultimele luni, au fost audiate peste 2.000 de persoane, dintre care peste 600 de persoane vătămate.

În același timp, dosarul, care are peste 400 de volume, are ca probe „zeci de mii de înscrisuri” și date de pe 230 de dispozitive electronice, după cum au mai transmis reprezentanții parchetului.

Tot pe parcursul săptămânii trecute, patronului grupului de firme Nordis, Vladimir Ciorbă, a scăpat definitiv de controlul judiciar instituit în dosar, ca urmare a unei decizii a Curții de Apel București.

În același proces a fost decisă ridicarea sechestrului instituit asupra proprietăților imobiliare din patrimoniul Nordis.

Într-un punct de vedere oferit la începutul săptămânii de către Emanuel Poștoacă, administratorul special al companiei, acesta a amintit că DIICOT a impus sechestre asupra unor active imobiliare ale Nordis în valoare de peste 100 de milioane de euro.

Acesta mai sublinia că ridicarea sechestrelor ar fi permis companiei să finalizeze blocurile și să încheie contractele de vânzare-cumpărare cu persoanele care au încheiat ante-contracte, victime în dosarul DIICOT.

„Acuzația penală nu trebuie să împiedice activitățile curente pentru că insolvența permite, într-un cadru absolut reglementat și absolut sigur, să se poată finaliza construcțiile imobiliare începute și aflate într-un stadiu avansat de finalizare, astfel încât să poată semna toate contractele de vânzare, care în prezent sunt doar ante-contracte”, se mai arăta în punctul de vedere oferit de administratorul special Nordis.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Care este „butonul magic” al autoturismelor Dacia: este apăsat cel mai des de către șoferi
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...