Sari la conținut

Ioan Oltean și Crinuța Dumitrean, trimiși în judecată de DNA

Crinuța Dumitrean era la data faptelor președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) și al Comisiei Centrale de Despăgubiri. Ea este cercetată sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

Ionuț Sergiu Diacomatu, la data faptei vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P), cercetat sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Florin Cătălin Teodorescu, la data faptei vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), actualmente deputat în Parlamentul României, cercetat sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Remus Virgil Baciu, la data faptei membru în aceeași comisie, în prezent aflat în stare detenție, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Rodica Constantinovici și Lăcrămioara Alexandru, membre în aceeași comisie, cercetate sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Gabor Atilla Marko, la data faptei membru în aceeași comisie, cercetat în lipsă cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Mihai Rotaru, om de afaceri, beneficiar al despăgubirii, cercetat sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Sergiu Negurici, la data faptei evaluator A.N.E.V.A.R., cercetat sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Ioan Oltean, deputat la data faptelor și în prezent, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Cum au acționat cei nouă

Astfel, potrivit rechizitoriului, „la data de 27 noiembrie 2009, inculpatul Rotaru Mihai a cumpărat contra sumei de 750.000 euro drepturile litigioase pe care o persoană le deținea asupra unui teren în suprafață de 61.857 mp, situat în municipiul Pitești, județul Argeș. Persoana respectivă a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces în instanță”.

„După doar câteva luni, la data de 17 iunie 2010, inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Diacomatu Sergiu Ionuț, Teodorescu Cătălin Florin, Marko Atilla Gabor, Baciu Remus Virgil, Constantinovici Rodica și Alexandru Lăcrămioara, în calitățile menționate mai sus, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, au aprobat în regim de urgență raportul de evaluare prin care un terenul respectiv a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire inculpatului Rotaru Mihai”, precizează procurorii DNA.

Procurorii susțin că „membrii comisiei cunoșteau în mod cert că inculpatul Rotaru Mihai nu îndeplinea cerințele de soluționare în regim de urgență a dosarului de despăgubire, acesta din urmă nefiind o persoană în vârstă și nu avea probleme de sănătate.”

„Membrii comisiei au fost sprijiniți în demersul lor infracțional și de inculpatul Oltean Ioan, care avea relații cointeresate cu cesionarul Rotaru Mihai și cu președinta A.N.R.P Dumitrean Nicoleta Crinuța. Acest lucru s-a realizat prin inducerea față de membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a convingerii că aceștia ar putea să își piardă această funcție, fiind de notorietate faptul că erau numiți politic”, mai spun procurorii.

DNA susține că terenul a fost supraevaluat de zece ori față de prețul real, până la suma de 98.780.835 lei, ceea ce „reprezintă un prejudiciu în dauna bugetului de stat, concomitent cu obținerea unor avantaje patrimoniale în același cuantum pentru persoana beneficiară a drepturilor litigioase.”

„În dosarul de despăgubire respectiv, inculpatul Negurici Sergiu, expert evaluator, a întocmit un raport de evaluare ce contravine Standardelor Internaționale de Evaluare, prin folosirea unor comparabile neconforme. În aceste condiții, deși inculpatul Negurici Sergiu avea obligația să explice, dar mai ales să ofere o evaluare în care să pună în aplicare în mod corect metodele și tehnicile prevăzute de standardele internaționale de evaluare, expres menționate în procedura ce trebuia urmată pentru acordarea despăgubirilor și deci să compare terenuri similare, a transmis explicații nerelevante, inapte să lămurească observația Direcției pentru Contencios și pentru Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale și a păstrat aceeași valoare”, se mai arată în rechizitoriu.

DNA mai arată că raportul întocmit de Sergiu Negurici a fost aprobat de membrii comisiei, deși rezulta supraevaluarea vădită.

Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 98.780.835 lei. 

De asemenea, procurorii DNA au dispus sechestru asupra mai multor părți sociale și acțiuni deținute la diverse firme, de către inculpații: 

- Rotaru Mihai - 1.144.746 părți sociale și acțiuni, 
- Teodorescu Cătălin Florin - 100 părți sociale, 
- Negurici Sergiu – 10 părți sociale, 
- Diacomatu Sergiu Ionuț - 10 părți sociale, 
- Alexandru Lăcrămioara – 1.038 părți sociale, 
- Marko Attila Gabor - 14 părți sociale.

Procurorii anticorupție au mai instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpaților. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. 

Etichete: DNA , Ioan Oltean , crinuta dumitrean , in instanta

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale