Irina Socol, fondatoarea Siveco, va fi eliberată condiționat

Data publicării:
irina socol agerpres 7661283 1

 

FOTO Agerpres

Prima decizie de eliberare a fost dată, pe fond, de Judecătoria Ploieşti, în 9 iunie.

Procurorii au contestat decizia, dar astăzi, contestaţia lor a fost respinsă.

Irina Socol a fost trimisă în judecată în noiembrie 2014 de către procurorii Parchetului Curții de Apel București, fiind acuzată că a pus bazele unui mecanism evazionist în care a angrenat firma pe care a înființat-o, Siveco România.

În același dosar au fost trimiși în judecată Aurora Ecaterina Crusti (fost președinte comercial adjunct al Siveco România), Tiberiu Grabany, Dumitru Constantinescu, Valentina Gogu Mihai și Nicolae Gogu Mihai.

Procurorii susțin că reprezentanții companiei Siveco România au creat un circuit infracțional format din peste 50 de societăți comerciale, prin care ar fi fost evidențiate tranzacții fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.

Din cercetări a reieșit că în contabilitatea producătorului de softuri ar fi fost înregistrate achiziții fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.

Anchetatorii susțin că Siveco a încheiat achiziții fictive de servicii de la firme care aveau ca administratori cetățeni de etnie romă din satul Sintești, Ilfov, persoane care se ocupau cu colectarea de fier vechi.

Irina Socol a fondat la începutul anilor '90 compania Siveco România, care în prezent este unul dintre cei mai mari producători locali de aplicații software.

Socol a fost condamnată definitiv, la începutul lunii mai, de Curtea de Apel București, la doi ani și șase luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Inițial, Irina Socol a fost condamnată la trei ani și șase luni închisoare în iulie 2015 de către Tribunalul București, pedeapsă redusă ulterior la doi ani și jumătate de către Curtea de Apel București.

Pedepse reduse au primit și ceilalți inculpați din acest dosar: Aurora Ecaterina Crusti — 2 ani și 6 închisoare cu executare (de la 6 ani și 6 luni), Tiberiu Grabany — 3 ani închisoare cu executare (de la 6 ani închisoare), Dumitru Constantinescu — 3 ani închisoare (de la 6 ani închisoare).

În același dosar, Mihai Valentina Gogu și Mihai Nicolae Gogu au fost condamnați la doi ani închisoare cu suspendare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Care este „butonul magic” al autoturismelor Dacia: este apăsat cel mai des de către șoferi
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...