Judecător acuzat de luare de mită, lăsat să plece acasă

Data publicării:
judecator

Din moment ce mi s-a permis să plec vă daţi seama că nu sunt adevărate acuzaţiile. Am dat declaraţii în faţa parchetului, nu vă pot spune mai mult, dar domnul procuror de caz a considerat că pot să plec. Am în continuare calitate de suspect, dar atât”, a spus Nicuşor Maldea.

Magistratul este suspectat de cinci fapte de corupţie, printre care evaziune fiscală, spălare de bani şi luare de mită.

Una dintre soluţiile ilegale pe care le-ar fi dat se referă la falimentul S.C. Drumuri şi Poduri din Caraş Severin. O decizie ilegală, susţin anchetatorii, în urma căreia bunurile societăţii au fost scoase la vânzare, iar statul a fost păgubit cu aproximativ 6 milioane de lei.

În urma declarării falimentului, 90 de angajaţi au rămas şomeri. Judecătorul este cercetat disciplinar şi de Inspecţia Judiciară, pentru posibile abuzuri comise şi în alte dosare.

În acest moment, există suspiciuni că din rețea ar mai face parte încă 12 persoane, cele mai multe angajate la judecătoria Caraș Severin. Creierul organizației pare să fie lichidatorul judiciar, care împreună cu mai mulți apropiați ar fi controlat câteva zeci de firme fantomă al căror singur scop era acela de a elibera facturi.

Cu ajutorul lor, mai multe companii din județul Caraș Severin și-ar fi crescut în mod artificial cheltuielile și au putut să reducă TVA-ul plătit statului.

Firmele fantomă coordonate de lichidatorul judiciar erau radiate la scurtă vreme după erau înființate ca, apoi, locul lor să fie luate de altele noi, care făceau același lucru.

În urma lichidării frauduloase a celor două companii, 90 de oameni și-au pierdut locurile de muncă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță