L. C. Kovesi: Nu am fost și nu voi fi prietenă cu inculpatul Ghiță Sebastian

Data actualizării: Data publicării:
kovesi agerpres-4

Nu am fost prietenă cu Sebastian Ghiță, a spus șefa DNA astăzi, într-un interviu pentru Europa FM. Asta după ce parlamentarul a afirmat că s-a autodenunțat dintr-o prietenie foarte apropiată pe care o aveau în 2012, pe când Kovesi era procurorul general al României, iar el nu era politician încă.

kovesi agerpres
Foto: Agerpres

Nu am fost, nu sunt și nu voi fi prietenă cu inculpatul Ghiță Sebastian”, a spus Laura Codruța Kovesi, la Europa FM, adăugând că nu vrea să comenteze dosarele în care este inculpat deputatul.

Șefa DNA a răspuns astfel întrebărilor cu privire la relația sa cu parlamentarul, având în vedere că Sebastian Ghiță a declarat zilele trecute că s-a autodenunțat pentru a o ajuta pe Kovesi „din prietenie”.

Având o relație foarte apropiată cu doamna Kovesi, fiind practic prieteni la vremea aceea, și dânsa temându-se de un potențial rezultat negativ al comisiei tehnice, vorbind în mai multe rânduri cu dânsa și eu cunoscându-i pe cei care se ocupau de întocmirea raportului tehnic, am convenit ca împreună cu ceilalți să avem grijă ca raportul să fie pozitiv”, a susținut Ghiță, marți, la Parchetul General.

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, pe când făcea parte dintr-o Comisie a Consiliului Naţional de Etică, a falsificat un raport care arăta că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.

„Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României”, a spus Sebastian Ghiţă.

Laura Codruța Kovesi a precizat că nu a plagiat în lucrarea de doctorat prezentată la Universitatea de Vest din Timișoara în 2011 și a făcut trimitere la argumentele pe care le-a adus la momentul în care teza a fost analizată de CNE.

Un raport al Consiliului Național de Etică al Cercetării din 2012 îl contrazice pe Sebastian Ghiță cu privire la doctoratul Laurei Codruța Kovesi. Lucrarea de doctorat a șefei DNA a fost analizată în 2012 de o echipă de specialiști de la Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), care a întocmit un raport detaliat a cărui concluzie a fost că teza nu este un plagiat. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...