Sari la conținut

L. Dragnea: Şefa Înaltei Curţi a spus cu subiect şi predicat că se face presiune. E mai mult decât şocant

Liderul PSD, Liviu Dragnea, se declară "şocat" de afirmaţiile preşedintelui instanţei supreme, Cristina Tarcea, el susţinând că aceasta "a spus-o cu subiect şi predicat că se face presiune să se facă motivarea mai repede, să se facă procesul mai repede" şi că este o presiune clară asupra judecătorilor în dosarul său, în care a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare. El s-a referit la declaraţiile Cristinei Tarcea potrivit cărora magistraţii au termen până la 1 septembrie pentru a motiva toate deciziile, iar în caz contrar va fi sesizată Inspecţia Judiciară.

cristina tarcea agerpres_7880506

FOTO: Agerpres

"Am văzut-o pe doamna Tarcea, preşedinta Curţii Supreme. Pentru mine a fost mai mult decât şocant să citesc şi ulterior să urmăresc ce a spus cu presiune clară asupra judecătorilor. A spus-o cu subiect şi predicat că se face presiune să se facă motivarea mai repede, să se facă presiune să se facă procesul mai repede şi că acum sunt în căutare de judecători să se găsească minim trei din cinci", a declarat Liviu Dragnea, duminică seară, la România TV.

El a susţinut că "beneficiarul" condamnării sale este "statul subteran, paralel", Iohannis "şi cu toţi cei din jurul lui, procurori, ofiţeri de informaţii, ofiţeri SPP".

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, spunea că le-a dat termen judecătorilor până la 1 septembrie pentru a motiva toate deciziile, ea afirmând, într-un interviu la Realitatea TV, că în caz contrar va fi sesizată Inspecţia Judiciară.

"Paleta de activitate de judecată a judecătorilor de penal este extrem, extrem de largă. Este asta o justificare pentru o întârziere nu prea mare a redactărilor. Din punctul meu de vedere, este imposibil la Înalta Curte, cel puţin, să respecţi termenul de motivare de 30 de zile. S-au luat tot felul de măsuri administrative, în prezent a fost redus mult numărul de dosare care au fost întârziate la motivare. Am acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat. În caz contrar, vor suporta consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară, lucru pe care l-am mai făcut şi în alte situaţii, nu ar fi o noutate pentru ei", a explicat Tarcea.

În prezent, la instanţa supremă sunt în aşteptare motivări ale deciziilor de condamnare sau achitare în dosare vizându-i, printre alţii, pe Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta, Elena Udrea, Radu Mazăre, Constantin Niţă sau Alina Bica.

În 21 iunie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infractiunea de fals intelectual. Ceilalţi inculpaţi în acest dosar au primit închisoare cu suspendare, cu excepţia fostului director executiv al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, condamnată la trei ani şi şapte luni de închisoare cu executare.

Suspendarea executării pedepsei de doi ani primită de Liviu Dragnea în dosarul ”Referendumul” a fost anulată, iar cele două pedepse au fost contopite, rezultând o pedeapsă totală de trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. Decizia nu a fost luată în unanimitate de către magistraţi, existând şi o opinie separată de achitare a lui Liviu Dragnea pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu.

Decizia instanţei supreme nu este definitivă.

Sursa: news.ro

Etichete: liviu Dragnea , cristina tarcea , instanta suprema motivare decizii , dragnea presiune justitie

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale