Ludovic Orban: Modificarea Codurilor penale prin OUG ar fi un abuz

Data publicării:
ludovic orban fb

Eventuala modificare a Codului Penal şi a celui de Procedură Penală prin Ordonanţă de Urgenţă ar fi absurdă, a declarat, luni, la RFI, liderul PNL, Ludovic Orban. El a spus că în cazul în care va fi făcut acest abuz, PNL va sesiza Avocatul Poporului, deşi până acum Victor Ciorbea „a refuzat să-şi exercite competenţele” în privinţa declanşării controlului de constituţionalitate pe aproape toate Ordonanţele de Urgenţă pentru care a fost sesizat, transmite News.ro.

„Îndrăznim şi noi să avem amendamente, de regulă amendamente care sunt solicitate din zona asociaţiilor profesionale din justiţie sau amendamente pe care le-am gândit noi şi Dragnea înţelege prin susţinerea amendamentelor întârzierea dezbaterilor. Este absurd să fie adoptate modificările la Codul Penal prin Ordonanţă de Urgenţă. Nu există niciun fel de temei pentru adoptarea prin OUG”, a declarat Ludovic Orban.

El spune că PNL ar putea sesiza Avocatul Poporului, dacă Executivul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Codurilor. 

„Sigur că vom sesiza Avocatul Poporului, în cazul în care vor avea acest abuz, e o formă de adoptare abuzivă a unor modificări la legi atât de importante cum sunt Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Nu ştim în schimb în ce măsură Victor Ciorbea mai are vreo legătură cu poporul ăsta şi cu exercitarea funcţiei de Avocat al Poporului, că până acum a refuzat să-şi exercite competenţele în privinţa declanşării controlului de constituţionalitate pe aproape toate Ordonanţele de Urgenţă pentru care l-am sesizat”, a adăugat Orban.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, ia în calcul posibilitatea de a adopta prin Ordonanţă de Urgenţă modificările Codurilor penale, catalogând drept "pertinentă” această variantă, în condiţiile în care, spune el, opoziţia şi preşedintele Klaus Iohannis blochează tot timpul legile în Parlament, prin atacarea lor la Curtea Constituţională. El a afirmat că un astfel de demers „are foarte mare sens” şi că va vorbi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pensia de invaliditate: cine poate beneficia, cum se obține și care este diferența față de pensia de handicap
Digi FM
Un preot a murit în timpul slujbei, strivit de un crucifix uriaș. Cu câteva clipe înainte, vorbise despre cât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe cineva care...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone și Arnold Schwarzenegger nu se suportau deloc: "Ne uram cu adevărat". Cum au ajuns...
Adevarul
Un patron român din Italia i-a schimbat contractul unei angajate însărcinate. Femeia se temea că va rămâne...
Newsweek
CCR decide joi dacă formula de calcul a pensiilor e constituțională. Care pensionari vor fi afectați? Și cum?
Digi FM
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră în plus
Digi Animal World
Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit doar o oră...
Film Now
Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la "Armageddon: "Îl iubesc. Este cel mai...
UTV
Mădălina Ghenea a ales o rochie neagră din dantelă la Bucharest Fashion Week. A continuat seara în club până...