Cleric român arestat în Grecia, în timp ce se ducea la Muntele Athos. Ce au descoperit polițiștii eleni

Data publicării:
Preot
Foto: Profimedia

Un cetăţean român, în vârsta de 44 de ani, îmbrăcat în haine clericale, a fost arestat în oraşul Ouranoupoli din Grecia în baza unui mandat european de arestare emis de România pentru infracţiuni rutiere, transmite luni agenţia elenă de presă ANA.

Conform documentelor emise de România, bărbatul a fost condamnat la un an, cinci luni şi 20 de zile de închisoare, după ce a fost reţinut pentru conducere fără permis la Constanţa, în 2023, şi la Vaslui, în 2025, scrie Agerpres.

El a fost reţinut de poliţia greacă sâmbătă, în timp ce, se pare, se îndrepta spre comunitatea monastică de la Muntele Athos.

Luni, el a fost prezentat unui procuror în Salonic. Deşi bărbatul rămâne în stare de reţinere, autorităţile elene au solicitat clarificări cu privire la faptele comise, pentru a decide dacă dosarul va fi înaintat camerei de apel competente.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pensia de invaliditate: cine poate beneficia, cum se obține și care este diferența față de pensia de handicap
Digi FM
Un preot a murit în timpul slujbei, strivit de un crucifix uriaș. Cu câteva clipe înainte, vorbise despre cât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe cineva care...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone și Arnold Schwarzenegger nu se suportau deloc: "Ne uram cu adevărat". Cum au ajuns...
Adevarul
Un patron român din Italia i-a schimbat contractul unei angajate însărcinate. Femeia se temea că va rămâne...
Newsweek
CCR decide joi dacă formula de calcul a pensiilor e constituțională. Care pensionari vor fi afectați? Și cum?
Digi FM
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră în plus
Digi Animal World
Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit doar o oră...
Film Now
Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la "Armageddon: "Îl iubesc. Este cel mai...
UTV
Mădălina Ghenea a ales o rochie neagră din dantelă la Bucharest Fashion Week. A continuat seara în club până...