Marinescu, despre pensiile magistraților: „Nu pot să susţin că aceste propuneri ar avea intenţia de a destabiliza sistemul de justiţie”

Data publicării:
radu marinescu pe holul guvernului
Radu Marinescu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat joi că reprezentanţii magistraţilor au o poziţie defensivă - sau ofensivă în sensul protejării unui anumit statut - în urma reacţiilor la reforma pensiilor speciale. El adaugă că, atâta timp cât se păstrează dialogul în termeni civilizaţi, acest lucru e firesc într-o democraţie.

„Este evident că reprezentanţii magistraţilor au o poziţie defensivă sau, mă rog, ofensivă, în sensul protejării unui anumit statut şi, repet, atâta timp cât păstrăm dialogul în termeni civilizaţi de discuţie sau chiar de controversă loială între puterile statului, acest lucru este firesc într-o democraţie, unde opiniile pot să difere. Important este să nu depăşim o limită care ţine, evident, şi de civilizaţia comportamentului, şi de firescul relaţiilor dintre puteri. În ceea ce priveşte poziţia mea, nu pot, sub nicio formă, să susţin că aceste propuneri ar avea intenţia de a destabiliza sistemul de justiţie, pentru că ele sunt nişte propuneri care invită la un dialog”, a declarat ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, în emisiunea România Politică, de la Prima News, potrivit News.ro.

Citiți și:
VIDEO. Ministrul Justiției consideră „rezonabilă” limitarea pensiei la cel mult 70% din salariul net în cazul magistraților

Ministrul a arătat că aceste propuneri constituie o bază de plecare pentru nişte discuţii şi pot deveni, apoi - în măsura în care acest dialog va contura o finalitate - un proiect de lege.

Potrivit lui Radu Marinescu, dacă se va opta pentru o soluţie legislativă de tip parlamentar, în momentul de faţă coaliţia a comunicat clar că există voinţa politică de a se face reforma pensiilor de serviciu.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Care este „butonul magic” al autoturismelor Dacia: este apăsat cel mai des de către șoferi
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...