Mită încasată după un calendar fix la Poliția Eforie: luni și joi, în mașina de serviciu

Data publicării:
bani primiti mită
Sursa foto: Digi24

Mită încasată după un calendar fix, în zilele de luni și joi, în mașina de serviciu. Este acuzația adusă fostului șef al Poliției Eforie, trimis în judecată pentru că ar fi protejat, contra cost, o rețea care controla comerțul ambulant pe plajele din localitate.

Sezonul estival era o perioadă profitabilă pentru polițist, acuză DNA, care vine cu mărturii potrivit cărora fostul șef de poliție încasa câte 600 de lei la întâlnirile care aveau loc odată la 3-4 zile.

Anchetatorii anticorupție din Constanța au descoperit că, în ultimii doi ani, când plajele din Eforie au fost pline, în loc să sancționeze comerțul ilegal practicat de vânzătorii ambulanți, fostul șef al unității de poliție din localitate îi proteja. Nu gratis însă, ci pe baza unei înțelegeri cu cei care erau în spatele afacerii.

Procurorii susțin că, pe toată durata sezonului estival de anul trecut, în zilele de luni și joi, comisarul șef s-a întâlnit cu un reprezentant al grupărilor care controlau comerțul ilegal de pe plajele din Eforie, pentru a primi așa zisa taxă de protecție. În medie, 600 de lei la fiecare întâlnire.  

Pentru a-și construi dosarul, procurorii au reușit să îl convingă pe intermediarul dintre comercianți și polițist să colaboreze.

"Îi dădeam banii în maşină, aproape de fiecare dată în apropierea sediului Poliţiei. Intram în maşină şi îi lăsam banii. Acesta nu punea niciodată mâna pe bani în prezenţa mea. Când urcam în maşină, îi lăsam întotdeauna în portiera dreapta. Însă de cele mai multe ori puneam banii în portbagaj. Nu mi-a mulţumit, aşa cum niciodată nu mi-a mulţumit pentru contribuţie.", potrivit unei mărturii din dosarul DNA.

Foștii subalterni ai comisarului șef au fost și ei audiați. Au explicat că, în momentul în care îi amendau pe vânzătorii ambulanți de pe plajele din Eforie, aproape fără excepție primeau alte atribuții. Ba chiar erau sancționați pentru că nu respectau itinerariul de patrulare.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, desemnat prim-ministru de Nicușor Dan. Rolul pe care l-a avut în campania președintelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum s-a schimbat viața Iulianei Luciu după ce a renunțat la televiziune: „E exact genul de haos care îmi...
Film Now
Matt Damon, impresionat de Tom Holland și Zendaya. Ce spune actorul despre unul dintre cele mai iubite...
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar cu 12 ani lucrați în condiții normale și 9 ani de grupe? Cum se face calculul?
Digi FM
Câți bani a strâns un român cu salariu mediu la Pilonul 2 după 18 ani. Suma s-a dublat în ultimii trei ani
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
„Sfântul Graal” al ornitologilor a fost găsit în Indonezia. Papagalul dispărut a reapărut după aproape un...
Film Now
Au trecut 10 ani de la despărțirea de Brad Pitt. Cum s-a schimbat viața Angelinei Jolie. Actrița a împlinit...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...