Pedeapsa primită de educatoarea din Timişoara care şi-a ucis fetiţa de 4 ani

Data actualizării: Data publicării:
oana net

Educatoarea Oana Neţ, care şi-a ucis în luna martie fetiţa de doar patru ani, după ce soţul i-a spus că vrea să divorţeze, a fost condamnată de Tribunalul Timiş la 12 ani de închisoare. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Timişoara, scrie News.ro.

Potrivit portalului de instanţe, Tribunalul Timiş a condamnat-o pe Oana Neţ la 12 ani de închisoare pentru violenţă în familie (omor asupra unui membru de familie).

Totodată, magistraţii de la Tribunalul Timiş au decis ca Oana Neţ să plătească fostului soţ suma de 60.000 de euro, reprezentând daune morale, aceasta deşi suma iniţială solicitată de acesta fusese cu mult mai mare.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Timişoara.

Femeia de 38 de ani se află în arest preventiv încă din luna martie şi este încarcerată în Penitenciarul Arad.

În seara zilei de 13 martie, femeia şi-a omorât fetiţa înecând-o în cada plină cu apă din baia locuinţei sale din cartierul Ronaţ din Timişoara, dupa ce încercase să-i taie venele. Apoi a sunat la 112 şi şi-a mărturisit crima, nu înainte de a înghiţi erbicid sperând să-şi curme zilele. Le-a spus anchetatorilor că nu are o explicaţie logică pentru ceea ce a făcut şi că înainte de momentul crimei a fost măcinată de gândul divorţului de soţ.

Oana Neţ era educatoare la grădiniţa din Murani şi cu doar o lună înainte de a-şi ucide copilul renunţase la serviciu în încercarea de a-şi găsi un alt post în Timişoara.

Mărturisirea educatoarei care și-a ucis fetița de patru ani. Ce s-a întâmplat înaintea crimei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă să deschizi o covrigărie în 2026. Afacerile marilor rețele au trecut de un miliard de lei
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cuvintele unei mame care mai speră să-și revadă copilul: „Dacă într-o zi vei vrea să mă vezi...”. Roxana...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Casa de Pensii, anunț așteptat de pensionarii care iau vineri pensia. „Am trimis banii!” Când ajung pe card?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui...
Film Now
Apariție rară a fraților Affleck! Ben și Casey s-au reunit la Veneția, la aproape 10 ani de la ultima...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...