Procurorii au exclus mafia lemnului din cazul pădurarului împuşcat în Maramureş

Data publicării:
liviu-pop-padurar-ucis-bbc

În cazul pădurarului care a fost împușcat mortal în județul Maramureș anchetatorii exclud implicarea mafiei lemnului. Două persoane prezente la locul incidentului au fost testate cu poligraful, rezultatele fiind așteptate în cursul săptămânii viitoare.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, Bogdan Gabor a declarat miercuri, pentru Mediafax, că arma care a fost găsită lângă cadavrul pădurarului a fost trimisă la București pentru efectuarea unei expertize ADN.

„Două persoane au fost supuse unui test poligraf iar concluziile raportului le vom avea, probabil, la începutul săptămânii viitoare. S-a stabilit cert că la locul incidentului au fost doar aceste două persoane împreună cu pădurarul, iar deocamdată nu se poate formula o acuzație in personam. De asemenea, a fost trimisă la București arma găsită lângă pădurarul împușcat pentru o expertiză ADN și așteptăm rezultatele la mijlocul lunii noiembrie, iar după aceasta va fi efectuată și expertiza balistică. Este exclusă în acest caz povestea cu mafia lemnului. În măsura în care vor veni rapoartele de expertiză se vor putea trage concluzii preliminare sau chiar finale”, a spus Gabor.

Potrivit acestuia, la locul incidentului a fost descoperită și o căruță cu lemne, care au fost măsurate și indisponibilizate.

„S-a stabilit că este vorba despre lemne de foc, uscături, o cantitate de un metru cub de lemn tăiat la un metru cu o grosime între 6 și 15 cm”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Bogdan Gabor a menționat că, din cercetările preliminare efectuate, s-a stabilit că pădurarul a fost împușcat din față, de foarte aproape, în zona toracică superioară înspre umăr, fiind vorba despre o singură intrare.

„A fost un glonț cu alice, dacă s-ar fi tras de la o distanță mai mare, de peste un metru sau mai puțin de un metru, alicele s-ar fi dispersat și ar fi fost mai multe urme de intrare, mai multe leziuni. În acest caz dispersia alicelor a avut loc în corpul omului. Medicii legiști au trimis probe de țesut pentru analize speciale la Institutul Mina Minovici din București. Legiștii vor să se convingă care a fost mecanismul, direcția, dacă este de sus, de jos, orizontal”, a explicat Bogdan Gabor.

Pădurarul de la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț a fost împușcat, în urmă cu două săptămâni, într-o pădure dintre localitățile Rogoz și Lăpușul Românesc. Pădurarul era angajat de 7 ani la Direcția Silvică Maramureș și avea trei copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri