Reconstituirea crimelor. Gheorghe Dincă explică, pas cu pas, cum a răpit-o și omorât-o pe Alexandra Măceșanu

Data actualizării: Data publicării:
gheorghe dinca dublura

Pentru reconstituirea crimelor pe care a declarat că le-a comis, Gheorghe Dincă a fost transferat din Arestul Central, din București, în cel al IPJ Olt. De acolo a fost scos în această dimineață, sub escortă.

Actualizare. Gheorghe Dincă a fost dus la Dobrosloveni, în localitatea de domiciliu a Alexandrei Măceşanu, de unde, pe 24 iulie, ar fi luat-o pe adolescentă în maşină, la "ocazie", spre a o transporta la Caracal, în zona Liceului "Mihai Viteazul".

Anchetatorii au oprit în faţa casei Alexandrei, unde aşteptau rude ale fetei. Au fost momente tensionate atunci când acuzatul a fost coborât din maşină.

Apoi, poliţiştii au continuat refacerea traseului urmat de Gheorghe Dincă - la liceul de unde a luat-o pe fată, iar apoi pe digul la care a făcut referire Alexandra când a sunat la 112, cerând ajutor şi dând indicii despre locul unde se afla.

Gheorghe Dincă a ajuns apoi la Casa Groazei, unde s-a suit la volanul mașinii polițiștilor.

La casa lui Gheorghe Dincă au ajuns și vecinii Alexandrei Măceşanu, care au început să îl huiduie şi să strige „nenorocitul".


Actualizare - Gheorghe Dincă a ajuns la Casa groazei și le arată procurorilor, pas cu pas, cum a răpit-o, ucis-o și incinerat-o pe Alexandra Măceșanu. Anchetatorii refac astăzi, alături de bărbat, zilele de 24 și 25 iulie.


Gheorghe Dincă a fost transferat încă de sâmbătă în Arestul Poliției Olt, pentru a participa, luni și marți, la reconstituirea presupuselor crime pe care a mărturisit că le-a comis în casa din Caracal.

Potrivit avocatului familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, luni va avea loc reconstituirea cazului Alexandrei, iar marți va fi reconstituit cazul Luizei. Familiile celor două fete vor fi reprezentate de avocați.

„Vom participa avocații. Luni a fost programată, din ce am discutat cu procurorul de caz, reconstituirea privind-o pe Alexandra și marți în ceea ce o privește pe Luiza reconstituire. Vor începe de dimineață”, a mai spus Pop, potrivit Mediafax.

Reconstituirea crimelor din Caracal

Avocatul consideră că reconstituirea nu se poate face într-o perioadă atât de scurtă de timp, dat fiind faptul că Dincă se contrazice în declarații.

La rândul său, Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a spus că nu știe dacă procurorii vor include în reconstituire și experimentul judiciar cerut de familie, respectiv simularea arderii în aceleași condiții, cu aceleași materiale, în același loc, în butoiul unde Gheorghe Dincă a spus că a ars trupurile celor două fete.

Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani) sunt cele două fete care au dispărut după ce au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă. Acesta a mărturisit că le-a omorât pe cele două copile, apoi le-a ars trupurile în butoiul din curte.

Editor web: Cristina Tudor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...