Sari la conținut

VIDEO Corupţie în Mehedinţi: şeful Poliţiei, cel al Consiliului Judeţean şi cel al filialei PSD au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie şi preşedintele PSD Orşova au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată vineri dimineaţă, cu puţin înainte de ora 6:00, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Cei trei sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Adrian Duicu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi

Procurorii spun că preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şi-a folosit influenţa pentru ca două terenuri din Orşova să ajungă la familia lui Ştefan Ponea, şeful Poliţiei Mehedinţi, în schimbul unor servicii pe care i le făcea acesta. Adrian Duicu i-ar fi promis comisarului șef şi menținerea în funcție și chiar o avansare la București. La rândul său, Ștefan Ponea s-ar fi arătat dispus să intervină la Curtea de Apel Craiova, unde șeful Consiliului Județean se luptă cu Agenţia Naţională de Integritate într-un proces de conflict de interese.

Imagini Digi24, ora 5:45:

Schema corupției din Mehedinți

Relația dintre cei doi, spun anchetatorii, a căpătat o latură penală anul trecut, în martie. Procurorii susțin că Ioan Adrian Duicu i-ar fi promis lui Ștefan Ponea intervenții la Ministerul de Interne și la IGPR. Însă anchetatorii nu precizează și dacă acesta a mers până la capăt.

Pentru mutarea polițistului la București ar fi fost nevoie ca șeful Poliției, chestorul Petre Tobă, să înainteze această propunere ministrului de atunci, Radu Stroe. Coincidență sau nu, potrivit unor surse din MAI, în primăvara anului trecut se știa că Ștefan Ponea urma să ajungă la București, director adjunct la Direcția de Ordine Publică din IGPR. Locul era liber după ce Mihail Pruteanu – acum șef al Poliției Capitalei - fusese transferat la IPJ Olt.

Mai mult decât atât, Adrian Duicu ar fi promis și că va interveni la Guvern pentru ca soția polițistului, procurorul Elisabeta Ponea, să ajungă într-o funcție de conducere la Ministerul Public. În acea perioadă, Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, intenționa să o propună pe aceasta șef al Secției Judiciare a DNA, însă, susțin surse judiciare, și-ar fi schimbat opțiunea în ultimul moment.

Nici Ștefan Ponea nu ar fi rămas dator, spun anchetatorii. Acesta i-ar fi promis președintelui Consiliului Județean că îl va scăpa de dosarul pe care acesta îl avea cu ANI. Sora polițistului, Adina Ponea, este judecător la Curtea de Apel Craiova, acolo unde se judecă procesul. Șeful CJ Mehedinți a câștigat în primă instanță războiul cu ANI.

Adrian Duicu este acuzat de procurorii de comiterea a șapte fapte penale, unele dintre ele foarte rar întâlnite în dosarele DNA. De exemplu, anul trecut, în decembrie, ar fi obligat toți primarii din județ să cotizeze la televiziunea sa locală. În schimbul a 600 de lei, edilii urmau să primească dreptul de a transmite un mesaj de felicitare de sărbători adresat localnicilor.

Președintele Consiliului Județean ar fi încercat, de asemenea, să compromită o asistentă de la Spitalul Județean Mehedinți, care i-ar fi afectat afacerile cu spitalul. Procurorii susțin că acesta a trimis angajații postului de televiziune să îi ofere mită și să o filmeze cu o cameră ascunsă. Asistenta a refuzat însă de fiecare dată banii.

Terenuri contra favoruri

Procurorii anticorupţie mai spun că 11 membri ai Consiliului Local Orşova au îndeplinit ordinele preşedintelui CJ Mehedinţi, atunci când acesta le-a cerut scoaterea din domeniul public şi concesionarea a două suprafeţe de teren. Adrian Duicu şi-ar fi transmis cererile prin intermediul liderului PSD Orşova, Constantin Popescu, iar terenurile au ajuns la familia şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea.

Unul dintre terenurile obținute de familia Ponea, prin hotărâre de Consiliu Local, este situat chiar lângă cabinetul de farmacie veterinară al lui Constantin Ponea. Are o suprafață de 133 de metri pătrați și a fost concesionat pentru 7 euro /mp.

Nu știu cu cât l-a luat, dar aici începe de la 30-40 în sus. E la baltă, nu e terenul efectiv, e accesul la lac”, spune expertul imobiliar Ion Drăghicescu.

Terenurile figurau în cartea funciară ca fiind ale statului şi procurorii spun că nu puteau fi înstrăinate.

Susținem că aceste hotărâri ale Consiliului Local sunt legale, au fost date spre verificare organelor abilitate”, spune însă viceprimarul din Orșova, Constantin Negulescu.

Adrian Duicu este acuzat de comiterea a şapte fapte penale. Procurorii verifică şi legătura dintre firma preşedintelui CJ Mehedinţi, Spitalul judeţean şi Casa de Asigurări de Sănătate. Firma lui Adrian Duicu are un contract de servicii medicale cu CAS, fapt sancţionat de Agenţia Naţională de Integritate care îl acuză pe şeful CJ Mehedinţi de conflict de interese.

Firma Romrad Rmn a fost una dintre firmele care a vrut să intre în contract cu CAS, îndeplinind toate condițiile”, spune Radu Barbu, purtător de cuvânt al CAS Mehedinţi.

Spitalul din Severin apare în două capete de acuzare la adresa grupului anchetat de DNA, pentru decontarea de servicii și pentru achiziția de aparatură pentru blocul materno-infantil.

Procurorii suspectează că Adrian Duicu a măsluit contractul de achiziţie de aparatură, astfel încât sa fie câştigat de firma unui apropiat.


Alte nouă persoane, puse sub urmărire penală în dosarul șefului Consiliului Județean

Printre cele nouă persoane se află managerul Spitalului Județean Drobeta Turnu Severin, secretarul CJ Mehedinți, directorul Direcției Economice din cadrul Consiliului Județean și directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate. De asemenea, au fost puși sub urmărire penală și directorii a două posturi de televiziune din Mehedinți.

Pe de altă parte, preşedintele CJ Mehedinţi a plătit anul trecut cotizații în valoare de 36.000 de lei la PSD, cea mai mare cotizație făcută la partid în 2013.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale