VIDEO | Infractori români, repatriați. Toader: Noroc că nu erau mulți

Data actualizării: Data publicării:
avion transport italia

Avionul condamnaţilor, o cursă specială azi de la Roma, a adus la Bucureşti 13 criminali, violatori şi traficanţi de carne vie condamnaţi în Italia. Autorităţile din Peninsulă şi-au încheiat socotelile cu ei şi ni i-au trimis ca să îşi execute pedepsele în ţara natală.

Poliţiştii italieni i-au prins, judecătorii din peninsulă i-au condamnat la ani grei de închisoare, dar Italia nu vrea să le şi finanţeze şederea în închisoare aşa că, în baza cooperării internaţionale, ni-i trimite pachet în ţară. Sunt 13 ucigaşi, violatori, proxeneţi şi tâlhari români care îşi vor ispăşi pedepsele în închisorile din România. Vor sta 21 de zile în carantină în Penitenciarul Rahova, apoi vor fi risipiţi în închisorile din întreaga ţară.

Anunţul repatrierii condamnaţilor români a fost făcut, cu entuziasm chiar, de vicepremierul italian, Matteo Salvini, pe Facebook.

Matteo Salvini, ministrul de interne italian: Un zbor Roma-Bucureşti va duce înapoi în România 13 condamnaţi pentru violuri, crime, furturi şi răpiri. Sunt foarte fericit că realizăm ceea ce ne-am propus. Deţinuţii străini pe care îi avem în închisorile noastre trebuie să fie în penitenciarele din ţările de origine.

Poliţiştii italieni i-au îmbarcat în avionul special, şi s-au asigurat că la destinaţie sunt preluaţi în siguranţă deplină. Ministerul Justiţiei de la Bucureşti a gestionat preluarea şi încarcerarea condamnaţilor repatriaţi.

Tudorel Toader, ministrul Justiției: Odată aduși în țară vor executa pedeapsa în condiții corespunzatoare și repet faptul că 13 sunt aduși. Din Danemarca i-am adus pe toți, noroc că nu erau mulți. E dovada capacității sitemului ANP de a asigura condiții corespunzătoare de executare a pedepsei.

Presa din Peninsulă scrie că aeronava care i-a adus pe cei 13 condamnaţi nu se va întoarce goală în Italia. Patru deţinuţi de origine italiană care se aflau în penitenciarele de la noi vor fi repatriaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Dosar de pensie. Unui pensionar nu i-au fost recunoscuți 5 ani în grupa a II-a. Motivarea Casei de Pensii
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...