Lia Olguţa Vasilescu: I-am reproșat domnului Bolojan că nu a comunicat. Azi am vorbit, a acceptat 29 de puncte din 30

Data actualizării: Data publicării:
lia olguta vasilescu si ilie bolojan
Lia Olguța Vasilescu și Ilie Bolojan. Foto: Facebook / Asociația Primarilor de Municipii

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, preşedintă a Asociaţiei Municipiilor din România, a declarat că dacă nu se va înţelege că trebuie să se comunice şi cu asociaţiile şi cu partidele şi deciziile se iau într-un singur birou, atunci sigur că nu vor reveni la masa deciziilor în coaliţie, ea precizând că PSD nu blochează sub nicio formă grupurile de lucru.

„Astăzi i-am reproşat domnului Bolojan că poate nu am fi ajuns în această situaţie dacă s-ar fi consultat cu Asociaţia Municipilor din România şi cu PSD-ul, pentru că în urma celor 30 de puncte pe care noi le-am pus pe masă şi le-a acceptat, 29 - tocmai pentru că au văzut că sunt pertinente şi că ne ajută şi că nu implică foarte mult spaţiu financiar, în schimb ne clarifică nouă foarte mult din legislaţie şi putem să ne mişcăm mai mult în interiorul bugetelor locale, să avem o autonomie mai mare - cred că dacă aceste discuţii ar fi avut loc înainte nu am fi ajuns în situaţia în care săptămâna trecută, de exemplu, se blocheze această ordonanţă de urgenţă”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, la Palatul Victoria.

Primarul Craiovei a menţionat că acum s-au clarificat aspectele şi s-a clarificat şi ce va conţine acel memorandum.

„Avem şi nişte asigurări din partea domnului Cseke (ministrul dezvoltării, n.red.) că se va ţine cont de toate proiectele care sunt în situaţia fericită să se poată finaliza la jumătatea anului viitor şi atunci aceste probleme s-au rezolvat”, a adăugat Lia Olguţa Vasilescu, potrivit News.ro.

„În ceea ce priveşte partea de comunicare, dacă nu se va înţelege că trebuie să se comunice şi cu asociaţiile de profil şi cu partidele politice şi că deciziile se iau într-un singur birou, atunci sigur că nu vom reveni la masa deciziilor în coaliţie. Ce vreau să vă spun, însă, este că nu blocăm sub nicio formă grupurile de lucru. Adică toţi colegii noştri care sunt specialişti pe anumite domenie participă la aceste grupuri de lucru”, a spus primarul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce își învelesc unii oamenii banii în folie de aluminiu. Trucul ciudat recomandat de specialisti
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”