Liderul ortodocșilor din întreaga lume, depistat pozitiv cu coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
Orthodox Christians Celebrate Epiphany And Christmas
Foto: GettyImages

Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, liderul spiritual al ortodocşilor din întreaga lume, a fost testat pozitiv cu COVID-19, a anunţat Patriarhia Constantinopolului.

Bartolomeu I, în vârstă de 81 de ani, este vaccinat cu schemă completă împotriva noului coronavirus şi prezintă doar simptome uşoare, a precizat Patriarhia Constantinopolului într-un comuncat citat de Reuters, potrivit Agerpres.

„Înalt Prea Sfinţia Sa, care este vaccinat cu schemă completă, resimte în prezent simptome uşoare, dar starea sa generală este bună”, a anunţat Patriarhia Constantinopolului pe pagina sa de Facebook.

Înaltul prelat ortodox, care locuieşte la Istanbul, a suportat o intervenţie chirurgicală pe cord în luna noiembrie la New York pentru montarea unui stent. Patriarhul Bartolomeu I a fost testat pozitiv într-un spital din Istanbul, unde s-a deplasat vineri pentru a efectua o serie de „examene medicale preventive”, a adăugat Patriarhia Constantinopolului.

Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului este liderul spiritual al celor 300 de milioane de credincioşi ortodocşi din lumea întreagă.

Ales în această funcţie în 1991, patriarhul Bartolomeu I exercită un primat onorific şi istoric asupra celorlalţi patriarhi din ţările ortodoxe. Este este considerat „primul dintre egalii săi”, fapt care îi conferă importanţa, dar nu şi puterea unui papă catolic. Astfel, patriarhul ecumenic al Constantinopolului nu are dreptul de a interveni în chestiunile religioase din celelalte Biserici Ortodoxe, dar beneficiază de întâietate spirituală şi protocolară.

Rolul religios al Constantinopolului datează din epoca împăratului Constantin, care a recunoscut în anul 313 e.n. creştinismul ca religie oficială a Imperiului Roman şi a făcut din Constantinopole capitala sa.

De-a lungul secolelor care au urmat, Patriarhia Moscovei, care numără mult mai mulţi credincioşi decât cea a Constantinopolului, a început să aibă o influenţă mai mare în lumea ortodoxă.

Toate bisericile ortodoxe sunt autonome şi au o ierarhie proprie, spre deosebire de autoritatea papei de la Vatican, care este liderul spiritual al tuturor catolicilor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro