Managerul Spitalului Universitar: La 500 de decese pe zi, România pierde un sat. Într-o săptămână, ajunge la o comună, 3.500 de oameni

Data publicării:
medic in spital care impinge o targa
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, prof. dr. Cătălin Cîrstoiu, a atras atenţia, sâmbătă, că România pierde în fiecare zi o comunitate de dimensiunile unui sat în condiţiile în care numărul de decese de COVID-19 este de 400-500 de oameni în fiecare zi. În acest context, medicul a făcut apel la imunizare, într-o conferinţă de presă organizată la Biblioteca Naţională, acolo unde are loc "Maratonul Vaccinării pentru viață".

"Este un număr foarte mare de decese, mai mare decât în valurile precedente. Gândiţi-vă că România, astăzi, la 400-500 de decese pe zi, pierde în fiecare zi un sat. 400-500 de oameni înseamnă o comunitate. Într-o săptămână România va ajunge să piardă o comună - 3.000-3.500 de oameni - şi aşa raţionamentul poate merge mai departe. Cum oprim lucrul acesta? Îl oprim prin vaccinare. Momentul că această depopulare prin indiferenţă, prin necunoaşterea unor neadevăruri corecte, ştiinţifice trebuie să ia sfârşit. Noi trebuie să susţinem vaccinarea ca o modalitate de a ne bucura alături de cei din jurul nostru, dar mai mult decât atât, cred că a venit momentul să înţelegem că în felul acesta îi protejăm şi pe cei nevinovaţi care sunt în jurul nostru, care sunt vaccinaţi şi care pot să interacţioneze în felul acesta cu un virus care nu este unul deloc blând, ci unul imprevizibil. Cred că este momentul să realizăm că vaccinarea este singura dovadă de a fi un bun cetăţean", a spus Cătălin Cîrstoiu, într-o conferinţă de presă organizată la Biblioteca Naţională.

Cozi la Maratonul vaccinării din București

Un număr de 1.600 de persoane s-au vaccinat până în prezent, sâmbătă, la centrul de vaccinare de la Biblioteca Naţională organizat în cadrul Maratonului Vaccinării pentru Viaţă, unde s-au format cozi încă de dimineață. 

"Aici s-a ajuns la 1.600 de administrări de vaccin. Nu este prea mult, dar nu avem un target. Avem nevoie ca fiecare persoană care vine să se vaccineze", a declarat rectorul UMF "Carol Davila", prof. dr. Viorel Jinga, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că la centrul de testare COVID-19, 12% dintre cei care au venit au ieşit pozitivi.

Citește și: Maratonul vaccinării în București, oamenii stau la coadă ca să se imunizeze. Spun că se tem de noua tulpină și de restricții

Preşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, prof. dr. Şerban Bubenek, a precizat că nu au existat niciun fel de incidente sau accidente.

"Fiecare persoană care vine să se vaccineze va proteja celelalte persoane care încă sunt nevaccinate şi se va proteja pe el în aşa fel încât să nu ajungă să aibă de-a face cu terapia intensivă. (...) Din fericire, nu am avut niciun fel de incidente sau accidente, nici la maratoanele trecute, nici până în clipa de faţă, iar statistica astăzi ne spune că sunt miliarde de oameni vaccinaţi, dar reacţiile adverse severe sunt extrem de neîntâlnite în această campanie de vaccinare", a spus Şerban Bubenek, care a făcut apel la vaccinare.

Medicul cardiolog, prof. dr. Dragoş Vinereanu, a subliniat că pacienţii cu boli cardiovasculare trebuie să se vaccineze anti-COVID-19.

"Din punct de vedere al cardiologului, ultimele trei-patru-cinci săptămâni s-au caracterizat prin trei cuvinte: dezastru, deces şi epuizare. De ce dezastru? Fiindcă am avut peste 100 de pacienţi pozitivi şi, aşa cum ştiţi, bolile cardiovasculare cresc riscul de infecţie şi riscul de forme severe. Din cei peste 100 de pacienţi pozitivi, doar doi au fost vaccinaţi. Atât, doi pacienţi vaccinaţi care au făcut COVID. Toţi ceilalţi au fost nevaccinaţi, iar cei care au fost vaccinaţi au făcut formă uşoară şi au plecat acasă repede. De ce deces? Fiindcă din cei 100 rata de deces a fost imensă şi, aşa cum ne aşteptăm la pacienţii cu comorbidităţi carvio-vasculare, rata de deces este foarte mare, iar aceşti pacienţi este obligatoriu să se vaccineze", a explicat medicul, potrivit Agerpres.

Medicii au mai făcut un apel şi ca acele persoane care se testează acasă şi ies pozitive să raporteze acest lucru, conform legii.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate