Minunea a ținut șase luni. Autostrăzile neterminate pot fi din nou inaugurate

Data publicării:
autostrada sibiu orastie fisuri-1

Guvernul vrea să introducă noi prevederi care vor permite recepţia autostrăzilor cu defecte neterminate sau cu defecte minore. În primăvară Guvernul adoptase o Hotărâre prin care se interziceau astfel de practici, larg răspândite la acel moment.

Un proiect de hotărăre elaborat de Ministerul Transporturilor propune ca autostrăzile să fie recepţionate chiar dacă sunt probleme. Condiţia este ca acele deficienţe să nu fie structurale sau de siguranţă. Ar urma ca, la recepţie, comisia care evaluează calitatea lucrărilor să întocmească un raport în care sunt trecute problemele sau defectele, iar constructorul ar urma mai apoi să remedieze. Va avea şi un termen de 3 luni să o facă, un termen care poate fi prelungit dacă vremea nu permite lucrări.

Sunt reguli care pot autoriza lucrările de mântuială şi amânări repetate, cu toate că, logica pentru care apar aceste noi prevederi este de a grăbi inaugurarea.

Este a doua modificare legislativă controversată în domeniul lucrărilor de infrastructură făcută de actuzala putere. În prima parte a anului, Guvernul a modificat regulamentul de recepţie, prin HG 343/2017, în sensul că autostrăzile neterminate nu mai puteau fi inaugurate.

În 2017, din 90 de kilometri de autostradă promişi de autorităţi, s-au deschis circulaţiei doar 15. Cel mai avansat este lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, de 12,5 km, care ar putea fi deschis circulaţiei în luna ianuarie. Ar fi trebuit inaugurat luna trecută, însă au apărut câteva neconcordanţe faţă de proiect. Potrivit unor surse economica.net, recepţia nu a putut fi făcută din cauză că, printre altele, iluminarea pe cateva segmente s-a făcut cu becuri neconforme care ar dubla costul cu energia electrică. Acesta ar fi genul de deficienţe minoare de care statul nu vrea să se mai împiedice la recepţie, în ideea de a fi remediate ulterior. Însă nu există garanţia că pot fi trecute la deficienţe minore, probleme grave.

Istoria recentă arată că se poate ajunge la aşa ceva. Segmentul Cunţa- Sălişte din autostrada Orăştie - Sibiu a dat mări bătăi de cap. Lotul a fost inaugurat la finele lui 2014, înaintea alegerilor prezidenţiale la care premierul de atunci, Victor Ponta candida. La nici două săptămâni au apărut crăpături iar drumul a luat-o la vale. În 2015 traficul a fost închis şi o porţiune de 200 de metri a fost refăcută de la fundaţie, pe banii companiei de drumuri. Chiar şi acum pe acel segment sunt probleme.

Documente deținute de Digi24.ro au arătat că firma constructoare a avertizat la acel moment Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale că deschiderea traficului va afecta siguranța acestuia. Compania de stat a ignorat avertismentul și a deschis traficul. Situația a fost speculată de firma italiană Salini Impregilor care acum cere despăgubiri statului român.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai strâns bani „la saltea” și vrei să cumperi o locuință? Când poate ANAF să te întrebe de unde provin
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Cât au îndeplinit statele UE din PNRR și ce urmează după 31 august. România este în zona de mijloc a...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...